Dumitru Braghiş nu a încăput pe lista PSD
https://www.ipn.md/ro/dumitru-braghis-nu-a-incaput-pe-lista-psd-7965_985949.html
Partidul Social-Democrat a depus astăzi, 20 octombrie, actele de înregistrare în campania electorală. Sloganul de campanie al formaţiunii este „Unica Soluţie: revoluţie economică”, transmite Info-Prim Neo.
„Republica Moldova are nevoie de o schimbare radicală”, a declarat preşedintele partidului, Victor Şelin. Social-democraţii propun un plan de restabilire a pieţei de desfacere a producţiei moldoveneşti. „Vrem să transformăm Moldova într-un teritoriu unic de desfacere pentru investitorii din statele din UE şi CSI, teritoriu în care să intre şi Transnistria”, a subliniat preşedintele PSD.
Victor Şelin a mai spus că lista partidului pentru alegeri a fost elaborată în baza a două principii – reprezentarea tuturor grupelor etnice (în listă sunt incluşi reprezentanţi ai evreilor, bulgarilor, găgăuzilor, ucrainenilor, ruşilor etc.) şi selectarea candidaţilor cu rezultate remarcabile.
Fostul preşedinte al partidului, Dumitru Braghiş, nu a încăput pe liste. „Credem că trebuie să avem o echipă cu oameni noi, oameni care doresc o schimbare şi care nu au fost implicaţi în politică. În lista PSD nu este niciun reprezentat al vechei echipe”, a declarat Victor Şelin.
[Primii 10 candidaţi pe lista PSD:]
1. Victor Şelin
2. Sergiu Coropceanu
3. Ana Harlamenco
4. Ruslan Bârlădeanu
5. Marin Livădaru
6. Oleg Topolniţchii
7. Oleg Demerji
8. Iurie Matei
9. Roman Avronov
10. Andrei Corpenco