Dumitru Braghiş: Minciunile spuse de preşedintele Vladimir Voronin au devenit politică de stat
https://www.ipn.md/ro/dumitru-braghis-minciunile-spuse-de-presedintele-vladimir-voronin-au-devenit-7965_969471.html
Liderul Partidului Social-Democrat, Dumitru Braghiş, cataloghează drept minciuni şi aberaţii declaraţiile lansate de către preşedintele R. Moldova într-o emisiune difuzată în direct vineri, 25 aprilie, la postul de televiziune NIT. Vladimir Voronin a declarat, printre altele, că Dumitru Braghiş ar fi ars în noiembrie 2003 portretul preşedintelui rus Vladimir Putin, transmite Info-Prim Neo.
„Minciunile spuse de preşedintele Voronin au devenit politică de stat, o practică a guvernării actuale utilizată atât de cei care sunt implicaţi în sistemul de guvernare, cât şi de cei aserviţi, lingăii guvernării şi de însuşi şeful statului”, a declarat marţi, 29 aprilie, Dumtru Braghiş în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit liderului PSD, declaraţiile şefului statului au drept scop lustruirea imaginii Partidului Comuniştilor şi încercarea de a se menţine la putere cu orice preţ. „Atunci când minciuna răsună din gura preşedintelui, ea deja nu este o simplă declaraţie, este un mod de viaţă, iar un asemenea preşedinte nu mai poate să activeze, el trebuie să-şi dea demisia”, a declarat Dumitru Braghiş, adăugând că, pe lângă faptul că este mincinos, preşedintele este şi laş. „El se ascunde după bodyguarzi, după ziarişti aserviţi, după oameni care nu pot să-i spună nici un cuvânt, se ascunde de oamenii care pot să-i răspundă”, a declarat sursa citată.
Dumitru Braghiş se adresează şefului statului, apelând la onoarea sa de preşedinte de ţară şi de general de poliţie, cu propunerea să participe împreună la o emisiune în direct pentru a dezbate deschis chestiuni precum „cine a deteriorat relaţiile R. Moldova cu ţările lumii, cine a promis să rezolve problema transnistreană şi a adâncit-o şi mai mult, cine a promis să creeze 300 mii locuri de muncă, în realitate în 7 ani reducând peste 700 mii, cine a lăsat peste 300 mii de copii fără unul sau ambii părinţi, cine a distrus economia ţării” ş.a.
De asemenea, Braghiş cere postului NIT să-i ofere dreptul la replică vineri, la aceeaşi oră. Pentru că nu este convins că postul îi va accepta solicitarea, Braghiş sesizează şi Consiliul Coordonator al Audiovizualului despre faptul că cere dreptul la replică, în conformitate cu prevederile Codului audiovizualului. Totodată, liderul PSD propune companiei NIT să introducă în grila de emisie un ciclu de emisiuni cu genericul „Ora opoziţiei”.
Comentând declaraţiile lui Vladimir Voronin precum că războiul de pe Nistru a fost iniţiat de autorităţile de la Chişinău la indicaţia Bucureştiului, Dumitru Braghiş a spus: „Nu-i de ajuns că avem cele mai proaste relaţii cu ţările lumii, partenerii strategici şi vecinii, el şi în Vinerea Patimilor încearcă să mai toarne o căldare de benzină în focul care arde relaţiile noastre cu vecinii”.
O altă formaţiune politică, Partidul Liberal Democrat din Moldova, se arată, de asemenea, indignată de declaraţiile preşedintelui din cadrul aceleiaşi emisiuni. „Prin afirmaţiile sale, Voronin a ofensat repetat ţara pe care are datoria constituţională să o reprezinte. A cataloga R. Moldova drept partea ce a declanşat conflictul armat de pe Nistru este un neadevăr şi ultragiu adus bunului simţ, ce distorsionează grav acea perioadă tragică, şi este un sacrilegiu faţă de memoria celor căzuţi pentru independenţa şi integritatea R. Moldova”, se arată într-o declaraţia difuzată de PLDM. Partidul reaminteşte că originea şi caracterul conflictului au fost stabilite şi, ulterior, confirmate de instituţiile şi organizaţiile internaţionale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a demonstrat că Federaţia Rusă se face vinovată de declanşarea războiului, iar Convenţia cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a R. Moldova din 21 iulie 1992 a fost semnată de către R. Moldova şi Federaţia Rusă.
PLDM cere preşedintelui Voronin să-şi prezinte scuzele publice întregii societăţi şi, în mod special, familiilor şi rudelor celor căzuţi, precum şi participanţilor la războiul pentru independenţa şi integritatea teritorială a R. Moldova.