logo

Duminică vor avea loc alegeri locale în două localităţi


https://www.ipn.md/ro/duminica-vor-avea-loc-alegeri-locale-in-doua-localitati-7967_1023688.html

Duminică, 15 noiembrie, vor avea loc alegeri locale noi ale consilierilor în Consiliul comunal Lingura din raionul Cantemir şi Consiliul sătesc Coşerniţa din raionul Criuleni. Scrutinul are loc pentru că după alegerile locale generale din iunie curent, după trei şedinţe de constituire nu a fost asigurată prezenţa majorităţii consilierilor aleşi, transmite IPN.

Comisia Electorală Centrală a anunţat că, potrivit Legii privind administraţia publică locală, consiliile locale respective se consideră dizolvate de drept.

În cursa electorală pentru Consiliul comunal Lingura s-au înregistrat cinci concurenţi electorali reprezentanţi ai Partidelor Liberal Democrat din Moldova , Partidul Liberal, Partidul Democrat din Moldova, Partidului Popular European din Moldova, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova. Pentru Consiliul din Coşerniţa s-au înregistrat concurenţi din PLDM, PCRM şi PSRM.

Componenţa numerică a celor două consilii locale este de 11 consilieri în fiecare caz.