logo

Duma de Stat a Rusiei susţine înăsprirea condiţiilor de import a vinurilor şi apei minerale din R. Moldova şi Georgia


https://www.ipn.md/ro/duma-de-stat-a-rusiei-sustine-inasprirea-conditiilor-de-import-a-vinurilor-si-ap-7965_958972.html

Duma de Stat a Federaţiei Ruse a susţinut miercuri, 19 aprilie înăsprirea condiţiilor de import a vinurilor şi apei minerale din R. Moldova şi Georgia. Potrivit presei ruse, decizia adoptată este motivată de intenţia deputaţilor ruşi de a stimula autorităţile celor două ţări să îmbunătăţească radical calitatea acestor produse. Deputaţii consideră că măsurile întreprinse până acum corespund normelor şi condiţiilor comerţului internaţional şi Legii cu privire la starea sanitaro-epidemiologică a populaţiei. Pentru aprobarea acestui document s-au pronunţat 349 de legislatori din cei peste 500. Problema vinurilor a apărut la 27 martie curent, când Rusia a interzis importul acestora din Moldova şi Georgia. Oficiali şi analişti de la Chişinău califică această decizie drept una politică, având legătură directă cu introducerea noului regim vamal la hotarul moldo-ucrainean.