Dubla semnificaţie electorală a demiterii preşedintelui CMC, Eduard Muşuc. Comentariu Info-Prim Neo

Demisia de vineri, 13 februarie, a preşedintelui Consiliului municipal Chişinău (CMC), Eduard Muşuc, are o dublă conotaţie electorală. Pe de o parte, ea dezveleşte anumite curente şi tendinţe în actuala campanie electorală pentru parlamentarele din 5 aprilie. Pe de altă parte, semnalizează, pentru prima dată la modul serios, posibilitatea şi necesitatea alegerilor anticipate pentru Consiliul municipal al capitalei. Colegii jurnalişti din anumite organe de presă au greşit sau au trişat atunci când au pus vina pentru demisia lui Muşuc pe fracţiunile liberale (Partidul Liberal - PL, Alianţa Moldova Noastră – AMN, şi Partidul Liberal Democrat - PLDM) din CMC. Unul dintre liderii fracţiunii Partidului Comuniştilor (PCRM) în CMC, Valerii Pavlov, a trişat atunci când i-a luat apărarea lui Muşuc, afirmând în aceeaşi şedinţă că „este cel mai potrivit în funcţia de preşedinte al CMC”. Soarta lui Eduard Muşuc a fost decisă anume de fracţiunea PCRM. Şi de PCRM în întregime. Să ne amintim că demisia lui Muşuc a fost votată în mod secret. Pentru demisie s-au pronunţat 30 de consilieri din cei 40 care au participat la votare. Opt au votat împotrivă, două buletine au fost considerate nevalabile, iar fracţiunea Partidului Social Democrat (PSD), din care face parte Eduard Muşuc, nu a participat la vot. Rezultatele denotă clar că pentru demisie au votat şi partenerii din coaliţia municipală majoritară, care l-a instalat pe Muşuc în funcţie: consilierii PCRM şi ai Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD). În caz contrar, propunerea de demisie lansată de pldm-istul Alexandru Tănase, ar fi rămas la nivel de propunere. Fracţiunile liberale nu ar fi adunat decât 20 de voturi ale consilierilor prezenţi. Au mai fost prezenţi 5 consilieri neafiliaţi. Dintre aceştia 1 (Mihai Severovan) poate fi bănuit de simpatii pentru fracţiunile liberale, 1 (Oazu Nantoi) de nesimpatii pentru PSD si/sau Eduard Muşuc, 2 (Oleg Onişcenco şi Serghei Cireş) de nesimpatii faţă de fracţiunile liberale şi simpatii faţă de coaliţia de guvernământ, 1 (Valerii Climenco) este cunoscut ca oponent dur al fracţiunilor liberale, în special, al PL şi i-a declarat susţinere lui Eduard Muşuc înainte de procesul de votare. Chiar dacă, prin absurd, toţi aceşti 5 ar fi votat demisia, plus patru ppcd-şti, oricum, pentru a se acumula 30 de voturi, a trebuit să voteze şi fracţiunea PCRM. Şi a votat: parţial, subtil, calculat şi pentru un rezultat sigur. De ce le-a trebuit comuniştilor (şi ppcd-iştilor) debarcarea lui Muşuc, dacă tot ei l-au instalat, în iunie 2008? S-ar putea ca decizia să fi fost influenţată de excesul de zel cu care Muşuc şi-a exercitat funcţia până acum. Dualitatea puterii pe care a instaurat-o el în administraţia publică a capitalei, la iniţiativa sau cu susţinerea coaliţiei majoritare, i-a afectat serios atribuţiile primarului Dorin Chirtoacă, dar, se pare, i-a pus pe gânduri şi pe partenerii de coaliţie. Ei nu şi-au dorit nicidecum diminuarea sau anihilarea influenţei primarului cu preţul fortificării poziţiilor lui Muşuc. Dar şi aceste considerente nu ar fi provocat plecarea preşedintelui CMC. Coaliţia are suficiente pârghii de a-l ţine în frâu sau a partaja beneficiile guvernării în interesele fiecărei părţi componente. Deranjul cel mare îl produce pentru PCRM (şi PPCD) amploarea cu care PSD utilizează imaginea funcţiei preşedintelui CMC în campania electorală parlamentară. Eduard Muşuc, în calitatea sa de preşedinte CMC, apare cu numărul doi în lista PSD. Liderul PSD, Dumitru Braghiş, l-a declarat pe Muşuc ca fiind candidatul formaţiunii la funcţia de prim-ministru în guvernul de după alegeri. Mişcarea a fost destul de inspirată în condiţiile când acestuia i s-a creat imaginea de cel mai bun gospodar al capitalei. Logica este simplă, pe înţelesul alegătorilor: cel care poate gestiona cu atâta succes capitala, este foarte pregătit să conducă şi un guvern la nivel naţional. S-a ajuns până la aceea că poporul a început să vină la Primărie cu portretul lui „Edic Muşuc” „după dreptate”. Însă această imagine a fost creată prin utilizarea potenţialului politic, logistic şi, în special, mediatic al PCRM şi PPCD, în contrapunere cu imaginea inoculată a primarului Chirtoacă. Puse în faţa faptului, PCRM şi PPCD s-au condus de principiul lui Taras Bulba în raport cu propriu fiu: „Eu te-am născut, eu te voi omorî”. Prin retragerea acestui as electoral, PCRM a aplicat, la începutul campaniei, o lovitură serioasă PSD în calitate concurent electoral care pretinde în mod direct, declarat la voturile comuniştilor şi este de aşteptat că ostilităţile nu se vor opri aici. Poate că nici nu au început aici, dacă ne amintim că, recent, o întreagă organizaţie raională a anunţat că părăseşte PSD-ul. De regulă, acţiuni de felul şi nivelul acesta nu se produc fără a fi inspirate (şi) din afară. În altă ordine de idei, modul în care a fost demis al doilea preşedinte CMC (primul a fost liderul PL, Mihai Ghimpu) denotă că în Consiliu sunt arse toate podurile pentru constituirea a unei a treia coaliţii de guvernare locală. În urma actului de la 13 februarie, care poate fi calificat de trădare, amplificate de controversele electorale, fracţiunea PSD nici nu va accepta, nici nu va fi acceptată în aceeaşi coaliţie cu PCRM şi PPCD. Din aceleaşi considerente, PSD nu poate pretinde şi nici nu va fi mai acceptată în fosta coaliţie democratică alături PL-AMN-PLDM. Alte variante de formare a unei majorităţi viabile în CMC, care să-şi asume la modul real responsabilitatea guvernării capitalei, nu există nici practic, nici teoretic. Calculele prezentate în alineatul trei ar fi doar unul din argumentele care demonstrează clar că nici o configuraţie de formaţiuni politice nu poate întruni necesarul de 50 la sută plus 1 din cele 51 de mandate din Consiliul. Altă soluţie decât alegeri anticipate nu există. Cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru toţi, inclusiv populaţia Chişinăului. Rezultatul acelor alegeri municipale vor depinde în mare măsură de rezultatele alegerilor parlamentare din 5 aprilie. Interesant, până unde şi-au calculat actorii politici mişcările, dacă şi le-au calculat?