logo

Drumurile locale vor fi reparate şi întreţinute cu finanţe alocate din Fondul rutier


https://www.ipn.md/ro/drumurile-locale-vor-fi-reparate-si-intretinute-cu-finante-alocate-7966_1008947.html

Drumurile comunitare, locale şi străzile care se află în gestiunea autorităţilor publice locale vor fi reparate şi întreţinute cu finanţe alocate din Fondul rutier. Un proiect de lege în acest sens a fost votat joi, 7 noiembrie, de către Parlament în primă lectură.  Până acum legislaţia Republicii Moldova prevedea că din Fondul rutier sunt reparate doar drumurile naţionale, transmite IPN.

În Republica Moldova 68% din lungimea totală a drumurilor publice constituie drumuri locale, comunale şi străzi. Autorii proiectului de lege, un grup de deputaţi liberal-democraţi, susţin că  mecanismul de finanţare a drumurilor locale de către autorităţile publice locale este neviabil din punct de vedere economic, din cauza posibilităţilor financiare limitate ale acestora.

Deputatul liberal-democrat, Liliana Palihovici, unul din autorii proiectului de lege, a raportat în cadrul şedinţei Parlamentului că în Moldova sunt peste 600 de mii de km de drumuri locale care nu sunt reparate deoarece legislaţia nu permite, iar aceasta este o parte considerabilă a drumurilor, în care nu s-a investit de peste 10 ani.

Deputaţii comunişti au intervenit cu propuneri şi au spus că, pentru a evita repartizarea banilor pe criterii politice, trebuie să se stabilească o anumită sumă care să fie repartizată tuturor localităţilor, nu selectiv. Autorii proiectului susţin că nu vor putea fi acordate sume egale tuturor localităţilor. Primarii sunt cei care vor veni cu demersuri, în funcţie de necesităţi. Solicitările vor fi examinate de către consiliul de administrare a Fondului rutier.