logo

Drumuri publice din şapte raioane sunt impracticabile din cauza inundaţiilor


https://www.ipn.md/ro/drumuri-publice-din-sapte-raioane-sunt-impracticabile-din-cauza-inundatiilor-7967_970811.html

În rezultatul creşterii nivelului apelor râurile Nistru şi Prut au fost inundate porţiuni de drumuri în şapte raioane ale ţării, transmite Info-Prim Neo cu referire la Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor (MTGD). În raionul Briceni, pe drumul naţional Ml4 Brest – Briceni – Chişinău – Tiraspol – Odesa, la km 593 - 594 (s. Criva) şi km 597 - 598 (s. Drăpcăuţi), nivelul apei deasupra drumului constituia la 29 iulie 0,5- 0,6 m. Circulaţia transportului se efectua pe drumuri de ocolire. La 30 iulie, în urma scăderii nivelului de apă sectoarele de drum menţionate au fost deblocate, iar circulaţia transportului restabilită. Sectorul drumului local L26 Briceni – Tabani – Corjeuţi - Tiţcani, km 13 (s. Cărăcuşenii Vechi) este inundat pe o lungime de 200m. Nivelul apei constituie 0,5-0,8m. În raionul Ocniţa, pe drumul naţional R51 Otaci - Ocniţa, km 7 în urma scăderii nivelului de apă s-a restabilit circulaţia rutieră. În raionul Soroca, sectorul drumului naţional M2 Chişinău—Soroca—frontiera cu Ucraina, km167 - 168 (s. Cosăuţi), este inundat pe o lungime de 400m. Sectorul km 3,9 - 4,3 drumului local LI 10 M2 — drum de acces spre or. Soroca, este inundat pe o lungime de 400 m. Nivelul apei deasupra sectorului de drum constituie 0,3—0,4 m. Este indundat şi sectorul km 22,2—22,7 a drumului local LI28 R54 Nimereuca—Cerlina. Nivelul apei este de 0,3—0,4 m. În raionul Şoldăneşti, este inundat sectorul km 9 al drumului local LI73 LI72—Vadul-Raşcov – Climăuţi – Cot, pe o lungime de 100 m. Nivelul apei constituie l,2 - l,5m. În raionul Rezina, este inundat sectorul km 32—34 (s. Ciorna) a drumului local LI74 Şoldăneşti – Alcedar – Ciorna. Nivelul apei constituie 1,5 - 2,0 m. Circulaţia transportului se efectuează pe drum de ocolire. Pe drumul local L161 Rezina – Saharna Nouă – Cinişeuţi – Gordineşti sunt inundate sectoarele km 2-2+300 (nivelul apei este de 0,8 - 1 m) şi km 6-6+400 (l,4 – l,6 m). În raionul Criuleni, sunt inundate drumul naţional R50 Criuleni – zona de odihnă din Holercani, km 3,5 - 3,8 (0,2 - 0,5 m), drumul local L469 Vadul lui Vodă—Bălăbăneşti, km 2 - 2,3 (1,0 - 1,2 m). Drumul de acces spre or. Vadul lui Vodă, km 0 - 1,0 este parţial inundat (0,3 - 0,5 m). Actualmente se efectuează lucrări de consolidare a digului de protecţie din preajma oraşului Criuleni. Pentru efectuarea lucrărilor menţionate sunt antrenate 4 unităţi de tehnica specializată de la SA „Drumui Criuleni”. Potrivit MTGD, sectoarele de drum inundate sunt supravegheate permanent de către SA „Drumuri” din teritoriu, care în comun cu administraţia publică locală, întreprinde toate măsurile necesare.