logo

„Drumul Crucii” în Găgăuzia. Participanții au ajuns până la granița cu Ucraina


https://www.ipn.md/ro/drumul-crucii-in-gagauzia-participantii-au-ajuns-pana-la-granita-cu-ucraina-7967_1107651.html

O procesiune religioasă cu rugăciuni pentru „pace și unitatea Bisericii Ortodoxe” s-a desfășurat pe 27 septembrie la Ceadîr-Lunga, în sudul Republicii Moldova. Din fotografiile de la eveniment se observă că participanții la procesiune au ajuns până la intersecția unui drum care leagă Moldova de Ucraina. Printre ei s-a numărat și adjunctul guvernatoarei Găgăuziei, Evghenia Guțul, transmite IPN.

„Drumul Crucii”, cu rugăciuni pentru „unitatea Bisericii și pacea în întreaga lume”, a fost organizat cu binecuvântarea mitropolitului Vladimir, întâistătătorul Mitropoliei Moldovei, subordonată Patriarhiei Moscovei.

Eparhia de Cahul și Comrat menționează pe pagina sa de Facebook că mulțimea de credincioși a parcurs o distanță de 4 km, până la intersecția drumului spre Ucraina. Pe tot parcursul procesiunii, au fost intonate imnuri de laudă aduse lui Dumnezeu și tuturor puterilor cerești, precum și rugăciuni de mulțumire adresate Domnului.

Participanții la procesiune au făcut apel la „bună înțelegere, iubire față de aproape și pace între oameni”. Războiul declanșat de Rusia în Ucraina nu a fost însă menționat. În Găgăuzia, regiune a Republicii Moldova predominant pro-rusă, localnicii susțin în mare parte Federația Rusă.

Printre participanții la procesiune s-a aflat și Ilia Uzun, prim-adjunctul bașcanului Evghenia Guțul. Cu o săptămână mai devreme, acesta participase și la o acțiune împotriva „LGBT și sodomiei” organizată la Comrat.

Este de menționat că această procesiune religioasă, dar și alte evenimente în sprijinul Bisericii, au loc pe fondul dezinformărilor conform cărora autoritățile proeuropene din Republica Moldova ar intenționa să desființeze Mitropolia Moldovei, lăsând doar Mitropolia Basarabiei, subordonată Patriarhiei Române.