Dreptul de regres nu înregistrează niciun progres. Analiză Info-Prim Neo

Legea care îi acordă statului dreptul de regres împotriva persoanelor a căror activitate a condus la condamnarea R. Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a intrat în vigoare cu aproape un an şi jumătate în urmă. Cu toate acestea, astfel de acţiuni încă nu au fost intentate, iar autorităţile şi experţii continuă să aibă opinii diferite: împotriva căror decizii urmează să fie iniţiate astfel de acţiuni şi dacă în general această lege este aplicabilă. Info-Prim Neo precizează că Legea 238 a intrat în vigoare la 14 aprilie 2006 şi prevede că statul are drept de regres împotriva persoanelor a căror activitate, cu intenţie sau din culpă gravă, a constituit temei pentru adoptarea hotărârii privind plata obligatorie a sumelor stabilite prin hotărâre CEDO sau prin acord de soluţionare pe cale amiabilă a cauzei. Legea mai prevede că sumele stabilite prin hotărârea Curţii urmează să se restituie integral, în baza unei hotărâri judecătoreşti, de către persoanele care au condiţionat achitarea obligatorie a acestor sume de către R. Moldova. [Doi jurişti, trei păreri] Viceministrul Jstiţiei Niciolae Eşanu anunţa în luna martie că acţiuni de regres nu au fost intentate, pe motiv că mecanismul poate fi aplicat numai în cazul hotărârilor CEDO, publicate după intrarea în vigoare a amendamentelor respective la legislaţia naţională. Eşanu afirma că în această perioadă au existat puţine hotărâri CEDO şi procedurile de intentare a acţiunilor în regres nu puteau fi finalizate. Şi procurorul general Valeriu Gurbulea a declarat recent, în cadrul unor audieri publice, că până în prezent legea nu a fost aplicată pentru că este vorba de efectul retroactiv al ei. Toate deciziile CEDO de până acum au la bază fapte comise până la punerea în aplicare a acestui mecanism. Totodată, el a declarat că în procuratură există o subdiviziune responsabilă care pe fiecare caz de condamnare face concluziile respective. Gurbulea a mai declarat că mecanismul prevăzut în lege nu este foarte eficient, deoarece el obligă mai întâi dobândirea unei sentinţe de condamnare referitor la o infracţiune intenţionată a persoanei şi abia după aceea apar suficiente temeiuri pentru a înainta o cerere de chemare în judecată pentru repararea în ordine de regres a prejudiciului cauzat. Aceeaşi poziţie o are şi agentul guvernamental Vladimir Rusu care spune că toate hotărârile CEDO de până acum sunt emise în baza cererilor adresate la Curte până în 2006. Respectiv, doar faptele care au dus la condamnarea R. Moldova, săvârşite după aprilie 2006, vor putea fi examinate în ordin de regres de către procurorul general şi acestea trebuie să fie monitorizate cu deosebită atenţie. Pe de altă parte, Vladimir Ţurcan, preşedintele Comisiei parlamentare juridice pentru numiri şi imunităţi, susţine că „toate condamnările RM anunţate de CEDO după aprilie 2006 pot fi obiectul examinării de către PG în acest sens”. Solicitat de Info-Prim Neo, juristul Vitalie Nagacevschi, preşedintele organizaţiei „Juriştii pentru Drepturile Omului”, a declarat că, până la urmă un judecător nu poate fi declarat responsabil material pentru faptul că o hotărâre a sa a generat o condamnare a RM de către CEDO. Nagacevschi consideră că ar trebui să se procedeze astfel: de fiecare dată când există o condamnare a RM, ar trebui ca PG şi Consiliul Superior al Magistraturii să se autosesizeze şi să verifice cauzele care au dus la condamnare, să vadă dacă acestea sunt de natură obiectivă sau subiectivă. Dacă e vorba de cauze subiective, trebuie să se analizeze de ce au fost comise respectivele greşeli: fie judecătorul nu are o pregătire suficientă, fie au fost comise erori cu rea-credinţă sau este vorba de o scăpare care poate fi explicată într-un fel sau altul. În dependenţă de aceste constatări, pot fi câteva soluţii. În primul rând, simpla constatare a faptei. Alta ar fi tragerea la răspunderea disciplinară a judecătorului, iar în al treilea rând ar fi nevoie de un examen de calificare pentru judecător, pentru a vedea dacă acesta mai corespunde condiţiilor pe care trebuie să le întrunească. De asemenea, poate fi pusă în discuţie chiar eliberarea sa din funcţie sau retrogradarea într-o instanţă inferioară. [Legea este moartă] Până la urmă, împotriva acestui judecător poate fi intentat şi un dosar penal, iar dacă se constată elementele constitutive ale unei infracţiuni penale şi acesta este condamnat penal, împotriva sa poate fi înaintată o acţiune de regres, spune juristul. În formula actuală, prevederea legală respectivă nu o să meargă, susţine Nagacevschi. În primul rând, legea examinată pare că ar fi trebuit să fie pusă în aplicare numai în legătură cu faptele care au avut loc după intrarea ei în vigoare. Totodată, o condiţie pentru atragerea judecătorului la răspunderea materială este ca omisiunea să fie din culpă gravă. Apare, însă, o altă problemă – cine va stabili acest fapt. Prezenţa sau lipsa culpei se stabileşte numai printr-o sentinţă judecătorească penală, aşa că „legea respectivă este moartă”. De altfel, legea a fost concepută incorect, mai spune expertul, deoarece nu poate fi reglementată responsabilitatea judecătorilor prin legea cu privire la agentul guvernamental. Până la urmă, e de părere sursa citată, nici nu era necesară această lege, deoarece Codul civil prevede posibilitatea înaintării unor acţiuni de regres, astfel concluzia este că a fost produsă o lege inoperantă. Trebuie de menţionat că în unele hotărâri ale CEDO se constată lipsa totală de prestaţie a agentului guvernamental, dar nimeni nu a pus problema responsabilităţii acestuia. Dacă se stabileşte responsabilitatea personală, atunci toţi cei plătiţi de la buget trebuie să o poarte – şi judecătorii, şi miniştrii, şi agentul guvernamental, a concluzionat Nagacevschi. [Între timp, însă…] Guvernul de la Chişinău a fost condamnat pentru încălcarea drepturilor omului în 67 de cauze la CEDO, fiind obligat să achite în calitate de despăgubiri circa 1,4 milioane de euro, ceea ce reprezintă peste 20 de milioane de lei. Dintre aceste hotărâri, circa 40 au fost pronunţate după intrarea în vigoare a prevederilor respective, iar 24 - în chiar primele şapte luni ale anului curent. Încă peste o mie de cereri din R. Moldova se află la Curte, ceea ce, potrivit unor experţi, reprezintă cel mai mare număr de cereri pe cap de locuitor. Se pare că autorităţile au început să-şi facă griji din cauza numărul mare de dosare pierdute în ultimul timp. Dovadă este şi desfăşurarea unor audieri publice la această temă de către două comisii parlamentare, dar şi împuternicirea avocaţilor parlamentari cu mai multe posibilităţi de prevenire şi depistare a cazurilor de tortură. Problema libertăţii şi independenţei justiţiei moldoveneşti este abordată şi de partenerii occidentali, care spun că R. Moldova are restanţe în acest domeniu. Pe de altă parte, experţii independenţi susţin că abordarea necorespunzătoare a acestor probleme de către conducerea va conduce la şi mai multe condamnări de către CEDO şi, respectiv, la pierderea totală a încrederii populaţiei în actul de justiţie în R. Moldova.