logo

Douăzeci și cinci de ani de Info-Prim!


https://www.ipn.md/ro/douazeci-si-cinci-de-ani-de-info-prim-7967_1044416.html

Acum 25 de ani, în ziua de 1 octombrie, s-a lansat în lumea mediatică a Republicii Moldova Agenția de presă Info-Prim, pe atunci Agenția municipală Info-Prim. În 2005, și-a căpătat statutul și numele actual – Info-Prim Neo sau IPN.

Mulțumim tuturor care au fost până acum cu noi, care au ales să se informeze prin IPN, în diferitele ei perioade de existență și afirmare.

Mulțumim mult în special abonaților noștri, pentru încrederea ce ne-au acordat-o și ne-o acordă în calitate de sursă de informație credibilă, dar și pentru sprijinul esențial pe care ni l-au oferit și ni-l oferă în menținerea  politicii editoriale nepărtinitoare.

Mulțumim tuturor membrilor echipei de până acum și de acum care au fost și au rămas făcătorii de istorie ai IPN și, prin IPN, ai presei de la noi.

Un mulțumesc special și pentru colegii de altă dată, din cadrul holdingului municipal de presă – postul de radio Antena C, ziarul Capitala, Euro-TV, revista Capitala, împreună cu care am făcut primii pași în această mare – mare și mai tulbure decât ne-am fi dorit și decât ar fi util pentru societatea noastră – a presei moldovenești contemporane.

Valeriu Vasilică, în numele echipei IPN