logo

Două reality-show-uri vor lua startul în premieră în Moldova


https://www.ipn.md/ro/doua-reality-show-uri-vor-lua-startul-in-premiera-in-7967_965277.html

În premieră, în R. Moldova vor începe în vara curentă două reality-show – “Secretele seducţiei” şi “Călătoria în rai”, filmările cărora au luat startul săptămâna aceasta. Aceste emisiuni vor fi transmise la unul din posturile de profil muzical din Moldova. Ideea proiectului “Secretele seducţiei” aparţine lui Alexandru Trostin, care în ianuarie anul curent a participat la un show asemănător – “Pravila syoma” (Regulile de agăţat) la postul de televiziune din Rusia “TNT”. La experienţa sa în calitate de participant la acest proiect a mai adăugat şi cunoştinţe pe care le-a obţinut la “Şcoala rusă a unui model de seducţie eficientă”. Alexandru Trostin spune că acum este pregătit să înveţe tinerii din R. Moldova cum să devină visul oricărei domnişoare. Persoana care îl va ajuta va fi MC Mîslic, iar el va apărea în emisiune sub numele de MC Shuric. În reality-show-ul “Secretele seducţiei”, spre deosebire de “Pravila syoma”, va fi mai multă intrigă. Dacă în acel proiect ultima etapă era aceeaşi pentru toţi, adică o invitaţie a fetei agăţate la restaurant, apoi la varianta moldovenească scenariul va fi de fiecare dată diferit. “Călătoria în rai” pentru 5 fete şi 5 băieţi a început odată cu lansarea filmărilor. Timp de 20 de zile aceştia vor locui într-un hotel de lux din Turcia, fiind urmăriţi de camere video. Ei vor avea drept scop să-şi găsească perechea. Premiul cel mare – o călătorie romantică pentru două persoane - se va disputa între câştigătorii primei etape.