DOUĂ PERSOANE CARE INTERVENEAU ILEGAL IN CONTOARELE ELECTRICE ALE CONSUMATORILOR AU FOST REŢINUTE DE ORGANELE DE POLITIE
Două persoane care interveneau ilegal în contoarele electrice cu scopul denaturării evidenţei consumului real de energie electrică au fost reţinute recent de către organele de poliţie. Reţinerea în flagrant a avut loc în momentul în care aceştia instalau contra plată în contorul unui consumator din satul Ustia, raionul Dubăsari, o improvizaţie numită de ei „cip”, care urma să influenţeze funcţionarea contorului în sensul reducerii evidenţei consumului real de energie.
Pe fapta comisă de aceste două persoane de către Comisariatul de poliţie Dubăsari a fost iniţiată o acţiune penală în baza art. 361 al Codului Penal. Pentru intervenţiile ilegale în contoare, manipularea mecanismelor acestora, inclusiv a sigiliilor, fiecare riscă „amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale, prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau pînă la 5 ani închisoare” (art. 361, Codul penal al Republicii Moldova).
Ancheta a stabilit, că persoanele respective au mai efectuat intervenţii ilegale şi la alţi consumatori. Adresele acestora au fost transmise întreprinderii furnizoare de energie electrică pentru efectuarea controalelor cu scopul identificării şi demontării mecanismelor străine din contoare şi a perfectării proceselor verbale privind consumul fraudulos de energie.
De notat, că de la începutul anului curent, în urma verificăriii contoarelor consumatorilor au fost descoperite 42 cazuri de intervenţii ilegale la contoare prin diferite metode, inclusiv în 14 din ele au fost găsite mecanisme, care denaturau evidenţa consumului real de energie. Astfel, consumatorii respectivi au încălcat legislaţia şi, aspect deosebit de important, s-au expus unui mare risc de accidentări şi incendii, ce au putut provoca prejudicii materiale esenţiale şi electrocutări cu consecinţe grave.
Administraţia Red Union Fenosa atrage atenţia populaţiei asupra acestor riscuri şi la eventualele consecinţe cu finalitate tragică, cum ar fi pierderile de vieţi omeneşti, şi solicită colaborare în vederea descoperirii intervenţiilor ilegale şi periculoase în instalaţiile electrice. Dacă presupuneţi sau cunoaşteţi despre asemenea cazuri informaţi imediat întreprinderea prestatoare de servicii la telefonul 0-22-43-11-11 sau trimiteţi un mesaj confidenţial pe adresa e-mail: corupt@ufmoldova.com
Chişinău, 21 februarie 2012.