Pe 12 august, au fost confirmate două noi focare de pestă porcină. Localitățile unde a fost depistată boala sunt Cucoara din raionul Cahul și Gura Galbenei din raionul Cimișlia, transmite IPN
Potrivit lui Vitalie Carauș, șeful Secției sănătatea și bunăstarea animalelor din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, în prezent se înregistrează 11 focare în evoluție, în patru raioane: Cantemir, Nisporeni, Cimișlia și Cahul.
„De la începutul anului, în Republica Moldova au fost înregistrate 13 focare de pestă porcină. Douăsprezece dintre acestea sunt la porci domestici și unul la mistreți. Focarul la porcii domestici, în raionul Ceadîr Lunga, este eradicat, iar focarul la porcii mistreți din raionul Briceni este sub observație. În total, au fost nimiciți 267 de porci domestici”, a declarat Vitalie Carauș.
„Situația focarelor se schimbă aproape din oră în oră”, a mai precizat Vitalie Carauș.