Două medalii pentru boxerii moldoveni
https://www.ipn.md/ro/doua-medalii-pentru-boxerii-moldoveni-7967_984886.html
Sportivii moldoveni au evoluat cu succes la turneul de box din cadrul primei ediţii a Festivalului Internaţional „Sport Accord Combat Games 2010”. În ultima zi de concurs, 2 septembrie, Gleb Şapoval a cucerit medalia de bronz la categoria de greutate 81 de kilograme, transmite Info-Prim Neo.
Cea mai bună evoluţie la competiţia din capitala Chinei, Beijing, a avut-o Vasile Belous, distins cu medalia de aur la categoria 69 de kilograme. În finală, boxerul moldovean l-a învins pe chinezul Maimaitiuersun Giong, scor final 6-3.
Cu un total de două medalii, reprezentativa Moldovei s-a situat pe pozitia a V-a a turneului de box. În clasamentul general al SportAccord Combat Games 2010, ţara ocupă poziţia a 25-a din 51 de naţiuni care au intrat în posesia medaliilor.
SportAccord Combat Games 2010 a reunit 1108 sportivi de pe cinci continente, în program figurând întreceri la 13 discipline olimpice şi neolimpice, notează Info-Prim Neo.