logo

Două companii petroliere au ieftinit gazul lichefiat


https://www.ipn.md/ro/doua-companii-petroliere-au-ieftinit-gazul-lichefiat-7966_1005701.html

Gazul lichefiat a fost ieftinit cu 30 de bani/litru la vânzarea cu amănuntul. Despre aceasta au anunţat două companii petroliere, care au prezentat Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) notificări cu privire la aceasta, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al ANRE.

Începând cu data de 5 iunie, un litru de gaz lichefiat se va comercializa cu 8 lei şi 97 de bani. Reducerea preţului are loc ca urmare a diminuării preţurilor de achiziţie de la furnizori. În primul trimestru 2013 preţul mediu trimestrial de import al gazului lichefiat a fost de 791 dolari tona, în scădere cu 2,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În aprilie preţul mediu lunar de import s-a diminuat până la 671dolari pentru o tonă, iar în mai – până la 665 dolari.

Potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare ANRE nu poate interveni pe o piaţă concurenţială în vederea stabilirii preţurilor la produsele petroliere, dar este abilitată cu dreptul de eliberare/retragere a licenţelor de activitate şi de monitorizare a pieţei, inclusiv în vederea nedepăşirii de către operatori a profitului de 10%, prevăzut de metodologia de calculare şi aplicare a preţurilor la produsele petroliere.