În 2013 – Colindatul în Ceată Bărbătească, în 2016 – Tehnici tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova, în 2017 – Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie, în 2022 – Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova. Sunt patru elemente de patrimoniu cultural imaterial românesc și, respectiv, patru dosare înscrise în lista reprezentativă UNESCO, prin efort comun și conlucrare asiduă România – Republica Moldova. În acest an, pe rol este al cincilea dosar comun „Cobza, cunoștințe, tehnici și muzici tradiționale”, înaintat de curând către Comisia de specialitate UNESCO. Reprezentanții ambelor echipe, de la București și Chișinău, au discutat despre Strategia comună România-Republica Moldova privind salvgardarea elementelor de patrimoniu cultural imaterial la dezbaterea publică „Dosarul UNESCO „Cobza”. Cooperarea moldo-română pe domeniul promovării patrimoniului cultural imaterial”, organizată de Agenția de presă IPN.
Cercetătoarea științifică Ioana Baskerville, coordonatoare a Departamentului de Etnologie al Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Academiei Române, Filiala Iași, consideră că este nevoie de a diferenția și de a crea o poziție între material și imaterial. Și aceasta pentru a echilibra interesul foarte mare al acestei organizații internaționale pentru protejarea monumentelor istorice.
„Într-un moment, au existat popoare cu o cultură tradițională foarte bogată și care își doreau ca UNESCO să protejeze, să pună în valoare, să salvgardeze și această cultură, care nu se găsește neapărat materializată în minunate monumente istorice, ci se găsește în sufletul oamenilor, în mijlocul comunităților. Este de fapt fibra identitară a acestor comunități. Noi o numim cultură tradițională sau folclor”, a notat Ioana Baskerville, expert în domeniul patrimoniului cultural imaterial al Ministerului Culturii și reprezentant al României la UNESCO.
Cercetătoarea științifică a menționat că ceea ce este documentat, ce este înscris și promovat de către UNESCO nu este obiectul ca atare. În cazul cobzei – este muzica și cunoștințele despre cum se cântă la cobză, repertoriul care se găsește atât în arhive materializat, dar mai ales în cunoștințele active ale celor care știu să cânte la cobză. „Acest inefabil, care se găsește în jurul nostru – muzica cobzei, cunoașterea despre cum se interpretează la acest instrument, repertoriul care se găsește activ în memoria colectivă a comunităților de creatori este ceea ce vrem să punem în valoare la UNESCO”, a precizat Ioana Baskerville.
Cobzarul Sașa-Liviu Stoianovici, membru al formației Balkan Taksim, spune că a început să cerceteze deja ani buni, pornind dintr-o curiozitate, din dragostea sa pentru acest instrument și dintr-o nevoie de a afla mai multe, de a învăța. „Și sigur de pe poziția unui orășean, care nu a fost înconjurat de cobze, nici măcar de folclor muzical interpretat la cobze. De pe poziția acestui orășean cu atât mai mult mi-am dorit să am acces la ceea ce am considerat că ar fi păstrători genuini ai cobzăritului. Respectiv, această nevoie m-a dus către satele românești unde se mai folosește cobza, în special spre satele din Moldova”, a declarat Sașa-Liviu Stoianovici, care este și muzeograf la Muzeul Țăranului Român din România.
Așadar, afirmă cobzarul, imboldul a fost unul extrem de personal care a avut legătură și cu un soi de romantism pe care l-a dezvoltat de-a lungul vremii. „Și sigur acest imbold a trecut mai târziu prin filtrul cercetării etnografice, prin filtrul rigorilor academice. Dar începutul a fost acesta – o mare curiozitate”, a mai spus membrul formației Balkan Taksim. El spune că a fost și în Republica Moldova de mai multe ori, inclusiv pentru schimb de experiență.
Andrei Prohin, secretar științific al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, secretar al Comisiei naționale pentru salvgardarea patrimoniului național imaterial, Republica Moldova, susține că, pentru pregătirea unui asemenea dosar, este nevoie de mai multe materiale. În primul rând, trebuie elaborată o fișă a elementului de patrimoniu viu. Potrivit lui, în Republica Moldova există un Registru național al patrimoniului cultural imaterial, apărut încă în 2012, în care cobza este deja înscrisă, la fel ca și alte instrumente muzicale tradiționale.
Pe lângă acest registru, mai există și un inventar al elementelor vii, adică cu o informație mai proaspătă despre starea elementului. „Și în ultimii ani, la ultimele dosare care au fost pregătite pentru lista reprezentativă UNESCO sunt elaborate asemenea fișe. Nu este deloc simplu să o elaborezi. Presupune de fapt realizarea unui studiu privind istoria acestui element. Într-un fel încerci să urmărești firul tradiției, cum a evoluat în timp, și mai ales să pui accent pe prezent – cine sunt purtătorii acestei tradiții astăzi, cum se transmite ea în prezent, care sunt particularitățile și ce măsuri se propun pentru ca această tradiție să aibă continuitate”, explică Andrei Prohin.
În opinia sa, protejarea este un lucru foarte important pentru UNESCO, deoarece folclorul nostru, ca și al altor popoare, este foarte bogat, dar în el sunt multe elemente rămase în trecut – dansuri, melodii, folclor literar, care astăzi nu se mai practică, iar dacă se practică – de unde există garanția că va rămâne în activ în 10 ani? „Este important că UNESCO acordă foarte mare atenție sistemului de protejare acestor elemente de cultură tradițională. Când se înaintează lista, trebuie demonstrat că societatea manifestă interes, că acest element are o semnificație deosebită, reprezintă ca identitate, ajută să rezolvăm anumite probleme actuale”, a mai spus secretarul Comisiei naționale pentru salvgardarea patrimoniului național imaterial, Republica Moldova.
Muzicologul Victor Ghilaș, cercetător științific principal la Institutul Patrimoniului Cultural, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, a menționat că inițiatorii pentru acest dosar au fost colegii din România. Și, în opinia sa, a fost o inițiativă bună, întrucât cobza este un element identitar, care ne prezintă. „Încă un element comun. A fost necesar întrucât cobza a fost o răspândire și o frecvență destul de largă, pe ambele maluri ale Prutului. Inițial nu se vorbea atât de cobză, dar se vorbea despre un strămoș al cobzei, despre lăută. Dar cu timpul cuvântul lăutar, adică cel care cânta la lăută, a fost extrapolat și asupra altor instrumente. Lăutar i se spunea și violonistului, și cobzarului etc.”, explică cercetătorul.
Potrivit muzicologului, după o perioadă de maximă răspândire și utilizare în mediul tradițional, în special mediul lăutăresc, în stânga Prutului, la hotarul dintre secolul XIX-XX, cobza a fost suplinită de către țambal. „Mai apoi, după 1945, încetul cu încetul începe să apară. Mai întâi în formațiile profesioniste, iar la hotarul anilor 80-90, poate ceva mai devreme, în Republica Moldova, prin intermediul instituțiilor de învățământ artistic, instrumentul”, a declarat Victor Ghilaș.
El a mai spus că, întrucât era riscul să se piardă atât meșteșugul, cât și instrumentele, la Chișinău a fost creat un combinat care producea cobze, iar în instituțiile de învățământ, cobza a început să fie predată ca disciplină de studiu.
Cobzarul Victor Botnaru, maestru în artă, lector la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova, este de părere că, dacă nu s-ar fi învățat la școlile care sunt, probabil acum nu mai era cobza. Ci rămânea doar în amintiri. „O amintire o am de la bunica mea, care îmi povestea despre cobzarii care veneau din satul vecin, din Ciocâlteni. La cobză se cânta cu pană de gâscă. Un coleg de al meu, Vasile Dandara, din satul Bădragi, la Edineț, spune că tatăl lui de asemenea, viorist, cânta la cobză și vioară”, a menționat maestrul.
Potrivit lui, încă în 1950, cobza apare într-un clip video al vestitei cântărețe Tamara Ciobanu. Ea era însoțită de orchestra de muzică populară, care printre instrumentiști, avea și doi cobzari. Și acestea, spune cobzarul, sunt amintirile vii pe care le are.
Și la școlile pe care le-a urmat, a studiat cobza și personal, împreună cu colegii, participau la diverse manifestări. Victor Botnaru este convins că și astăzi prezintă interes muzica și în compania cobzei, mai ales când cobzarul este și cântăreț – interpretează doine, balade, romanțe. „Este o muzică întrebată, este o muzică firească, care vine de secole sau poate chiar din antichitate”, a mai spus cobzarul.
Dezbaterea publică „Dosarul UNESCO „Cobza”. Cooperarea moldo-română pe domeniul promovării patrimoniului cultural imaterial” este a treia ediție din cadrul proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare. Continuitate”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei dezbateri nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.