„Dosarul Transnistria”, o sinteză pentru românii dincolo de Prut
https://www.ipn.md/ro/dosarul-transnistria-o-sinteza-pentru-romanii-dincolo-de-prut-7965_996821.html
Scriitorul, istoricul şi jurnalistul român Corneliu Filip şi-a scos de sub tipar cartea „Dosarul Transnistria. Istoria unui conflict îngheţat”. Autorul face o trecere în revistă a felului în care a evoluat în ultimii ani situaţia în teritoriul transnistrean, prezentând documente şi amintiri ale personalităţilor politice din anii '90, transmite Info-Prim Neo.
În cadrul lansării cărţii la Chişinău, Corneliu Filip a povestit că în anii '90 a făcut numeroase interviuri cu personalităţi politice din Moldova. Peste câţiva ani a mers pe teritoriul transnistrean, unde a discutat cu oamenii de acolo. În carte a folosit interviurile pe care le-a avut cu personalităţi de vază, amintirile ex-preşedinţilor Mircea Snegur şi Petru Lucinschi, povestiri ale oamenilor de peste Nistru. „În această carte am încercat să fac o sinteză pentru oamenii din România, care ştiu prea puţin de conflictul transnistrean”, a remarcat autorul.
Oazu Nntoi, expert în problema transnistreană, a spus că lucrarea lui Corneliu Filip îi va fi carte de căpătâi. „Am rămas plăcut surprins de maniera sintetică închegată, coerentă, de prezentare a acestei probleme. Când vorbim de conflictul transnistrean, fugim de esenţa problemei, dar aici găsim esenţa, aici găsim rădăcinile acestei probleme istorice, aici găsim acele contraste de mentalitate care există azi pe teritoriul Republica Moldova şi care au fost exploatate cinic pentru a provoca acest conflict”, a remarcat Oazu Nantoi. Analistul a mai spus că această carte este un material suficient pentru cei care gândesc critic şi care doresc sincer ca Republica Moldova să fie un stat suveran şi să aibă perspectivă europeană, pentru că este suficientă informaţie pentru a găsi o soluţie.
Doctorul în istorie Anatol Ţăranu a spus că este foarte important să apară sinteze care ridică problema transnistreană sub toate aspectele. „Despre conflictul transnistrean s-a scris deja foarte mult, sute de mii de titluri. În marea majoritate cărţile sunt însă scrise dintr-un unghi de vedere foarte specific, categoric nefavorabil Republicii Moldova. Sunt foarte puţine titluri scrise de pe poziţii neduşmănoase nouă. Cartea aceasta este scrisă anume de pe aceste poziţii, ale unui om care a trecut prin propria experienţă a vieţii, evenimentele care s-au întâmplat atunci”, a spus istoricul.
Şeful Secţiei relaţii internaţionale la Institutul Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice al Academiei de Ştiinţe din Moldova, Victor Juc, a menţionat că este binevenit că în ultimul timp se reactualizează interesul ştiinţific faţă de acest conflict, ţinând cont că din punct de vedere ştiinţific este o temă care cu greu îşi găseşte finalitatea. „Este o problemă complexă şi dificil de realizat”, a spus Victor Juc, menţionând că lucrarea va fi un bun material pentru cercetători.
Cartea „Dosarul Transnistria. Istoria unui conflict îngheţat” a fost lansată şi la Iaşi. La Chişinău poate fi găsită în vânzare la preţul de 65 de lei.