logo

Dosarul rutelor de microbuz a fost remis spre rejudecare în instanţa de fond


https://www.ipn.md/ro/dosarul-rutelor-de-microbuz-a-fost-remis-spre-rejudecare-in-7967_990570.html

Curtea Supremă de Justiţie a admis miercuri, 1 iunie, recursul Consiliului municipal Chişinău care insistă pe anularea propriei decizii de partajare a rutelor de microbuz în municipiu. Dosarul a fost trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, transmite Info-Prim Neo. „Asociaţia Transportatorilor Privaţi nu recunoaşte rezultatele concursului de acum 2 ani. După dezbateri de aproape de o oră şi jumătate, instanţa a admis recursul Consiliului municipal”, a declarat preşedintele Asociaţiei Transportatorilor Privaţi, Ion Mămăligă. Curtea Supremă de Justiţie a dispus casarea hotărârii Curţii de Apel Chişinău şi a trimis dosarul spre rejudecare în instanţa de fond. Ion Mămăligă a precizat că este prima victorie a transportatorilor nemulţumiţi de rezultatele concursului. Rezultatele concursului de acum 2 ani au generat conflicte serioase şi, ca rezultat, Consiliul municipal şi-a anulat propria decizie. Însă, firmele câştigătoare au atacat decizia în instanţă şi au obţinut câştig de cauză la Curtea de Apel Chişinău. Transportatorii nemulţumiţi de cum s-a desfăşurat concursul au protestat la sfârşitul lunii mai în faţa Curţii Supreme de Justiţie, cerând casarea deciziei Curţii de Apel.