logo

Dosarul lui Ilan Şor a ajuns în instanţă


https://www.ipn.md/ro/dosarul-lui-ilan-sor-a-ajuns-in-instanta-7965_1029216.html

Dosarul fostului şef al Băncii de Economii, Ilan Şor, învinuit de delapidarea şi spălarea a peste 5 000 000 000 de lei, a ajuns în instanţă, transmite IPN.

Potrivit procurorilor, Ilan Şor, actualmente primar de Orhei, este învinuit că, în noiembrie 2014, ar fi obţinut, prin înşelăciune, peste 5 000 000 000 de lei de la BEM, sumă confirmată şi de raportul Kroll, prezentat la solicitarea organului de urmărire penală.

Dobândirea banilor de la BEM ar fi avut loc prin oferirea de credite mai multor companii ce ar aparţine lui Ilan Şor, iar drept garanţie privind rambursarea mijloacelor financiare obţinute ar fi fost prezentate contracte fictive, încheiate cu un şir de entităţi bancare din Federaţia Rusă. Potrivit rechizitoriului, inculpatul i-ar fi convins pe membrii Consiliului de administrare al Băncii de Economii să voteze pentru creditarea companiilor sale, tăinuind că el este proprietarul de facto al acestora, se spune într-un comunicat de presă remis de Procuratura Generală. 

Fiind audiaţi de procurori, membrii Consiliului au recunoscut că au fost induşi în eroare de şeful lor, care le-ar fi dat asigurări că debitorii sunt agenţi economici serioşi, iar afacerea este profitabilă pentru bancă datorită dobânzilor mari pe care le vor primi după rambursarea creditelor.

Procurorii susţin că au obţinut probe care arată că inculpatul a urmărit deghizarea provenienţei ilicite a banilor. Pentru aceasta, au fost efectuate o serie de transferuri de pe conturile unor companii offshore pe altele, fapt ce îşi găseşte confirmare şi în răspunsurile la comisiile rogatorii.

În depoziţiile sale, inculpatul a refuzat să recunoască implicarea în schema frauduloasă, menţionând că ea a fost pusă la cale de fostul premier Vlad Filat, care i l-a prezentat pe omul de afaceri Veaceslav Platon, cu rugămintea de a-l ajuta ca prin aceste credite, dovedite ulterior frauduloase, să-şi rezolve problemele legate de stingerea unor datorii faţă de alte bănci din Moldova. Procurorii consideră însă că inculpatul trebuie să răspundă penal în acest caz pentru spălare de bani şi escrocherie în proporţii deosebit de mari, infracţiuni care prevăd o pedeapsă de până la 15 ani.

Cauza va fi judecată de către Judecătoria Biucani.

Procuratura Generală aminteşte că peste 20 de dosare penale ce vizează devalizarea BEM, Băncii Sociale şi Unibank, prin acordarea creditelor neperformante, au fost deja transmise în instanţa de judecată.