logo

Dosarul Casa Modei și Asito, întors în prima instanță. Poziția Continental Business Invest


https://www.ipn.md/ro/dosarul-casa-modei-si-asito-intors-in-prima-instanta-7967_1082774.html

Societatea Comercială „Continental Business Invest” SRL atenționează opinia publică „asupra actului de injustiție admis de Curtea de Apel Chișinău în dosarul „Casa Modei” și fostului sediu „Asito””. Compania precizează că, prin decizia din 8 iunie 2021, instanța de apel „a interpretat legea în beneficiul controversatului om de afaceri Veaceslav Platon și a admis recursul avocaților săi, cauza penală fiind întoarsă în instanța de fond, la un alt complet de judecată”. „Continental Business Invest” SRL consideră că hotărârea în cauză este una ilegală din mai multe considerente, evidente chiar și pentru persoanele fără studii juridice, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al companiei.

Potrivit „Continental Business Invest”, plenul Curții de Apel consideră că judecătorul de instrucție a încălcat dreptul avocaților lui Platon atunci când a pronunțat decizia în lipsa lor. „Precizăm că aceștia au absentat din cauza unui pretins test pozitiv la COVID-19, însă acel test era fals, fapt confirmat de instituția responsabilă – Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Reamintim că, până la prezentarea testului fals, care avea scopul evident de a tergiversa examinarea cauzei, avocații lui Platon au participat la ședințe și de fiecare dată au cerut amânarea neîntemeiată a deciziei judecătorești în cadrul a cel puțin 4 ședințe. Atât părțile implicate în proces, cât și observatorii din societate au putut vedea cu ușurință cum Platon și avocații săi încercau tergiversarea cauzei la Judecătoria Ciocana”, se arată în comunicatul de presă al companiei.

SC „Continental Business Invest” SRL menționează că, potrivit Codului de Procedură Penală, încheierea unui judecător de instrucție este irevocabilă, cu câteva excepții în care nu se încadrează dosarul celor două imobile. „Anume din motivul că încheierea judecătorului de instrucție este irevocabilă, Curtea de Apel a respins (în luna ianuarie și februarie) alte două recursuri pe acest caz. Însă a treia oară, într-o manieră absolut inexplicabilă, l-a admis, l-a examinat și a decis întoarcerea dosarului în instanța de fond. Mai grav decât atât este faptul că singurul argument pe care se sprijină decizia plenului este un Test anti-COVID fals prezentat de avocatul lui Platon”, se precizează în comunicat.

SC „Continental Business Invest” SRL informează că a înaintat o solicitare în adresa plenului Curții Apel care, în speță, presupune asigurarea echității în fața legii. „Dacă magistrații i-au dat câștig de cauză lui Platon din motivul că avocatul său și-a înscenat boala, logica juridică îi obligă pe aceeași magistrați să anuleze și controversata decizie din luna decembrie 2020, când instanța de fond a decis să pună sechestru pe cele două imobile trecându-le în folosința lui Platon, contrar faptului că avocații SC „Continental Business Invest” SRL nu au fost înștiințați despre o asemenea ședință și, prin urmare, nu au fost prezenți în momentul pronunțării verdictului. Precizăm că egalitatea în fața legii și a autorităților este un drept fundamental consfințit în Constituția Republicii Moldova, dar și în Codul de Procedură Penală”, menționează compania.

„SC „Continental Business Invest” SRL condamnă manieră dubioasă în care s-a pronunțat decizia Curții de Apel din 8 iunie 2021. Rugăm comunitatea de profil să atragă atenția asupra riscului înregistrării unor precedente periculoase în justiția Republicii Moldova. De asemenea, solicităm organelor abilitate să se expună pe marginea cazului și să intervină întru stoparea gravelor abateri de la lege. În caz contrar, Republica Moldova are toate șansele să susțină cu brio un nou test al rușinii în fața Curții Europene pentru Drepturile Omului”, se mai spune în comunicat.

SC „Continental Business Invest” SRL precizează că dosarul „Casa Modei” și fostului sediu „Asito” se află acum pe masa a două instanțe: Judecătoria Ciocana – unde a fost întors recent de instanța ierarhic superioară și pe masa Curții de Apel – unde avocații companiei „Continental Business Invest” au solicitat asigurarea echității în fața legii și anularea controversatei decizii din luna decembrie 2020.

La Judecătoria Ciocana, o primă ședință este stabilită pentru data de 5 iulie.