Dosarul Ambulanţelor din nou pe masa judecătorului
https://www.ipn.md/ro/dosarul-ambulantelor-din-nou-pe-masa-judecatorului-7965_971421.html
Procuratura a atacat cu recurs decizia instanţei de fond în aşa-numitul „dosar al ambulanţelor”, care vizează liderul Alianţei „Moldova Noastră” (AMN), ex-primarul capitalei, Serafim Urecheanu. Luni, 8 septembrie, la Curtea de Apel Chişinău a avut loc prima înfăţişare a părţilor. Şedinţa a fost amânată pentru 13 octombrie, pe motiv că lipsea reprezentantul Primăriei municipiului Chişinău.
Într-un comunicat difuzat de AMN se spune că printr-o coincidenţă semnificativă, Serafim Urecheanu a fost citat la Curtea de Apel exact la ora, la care înParlament intrau monitorii Consiliul Europei, veniţi să studieze starea democraţiei din ţară.
„Unul dintre cazurile relevante pentru modul în care puterea comunistă utilizează justiţia împotriva oponenţilor politici este şi dosarul contra lui Serafim Urecheanu, fabricat după renumita indicaţie a preşedintelui Voronin, „Organizaţi executarea!”. Hărţuirea în justiţie a început înaintea alegerilor parlamentare 2005, a fost exploatată politic şi tergiversată, amplificată în perioada campaniei pentru alegerile locale 2007, iar acum se reia înainte de alegerile parlamentare 2009”, se menţionează în comunicatul AMN.
Liderul AMN a fost achitat în aşa-zisul „dosar al ambulanţelor” la 26 mai de către judecătoria sectorului Centru. În sentinţa dată citirii de către Constantin Urâtu, preşedintele completului de judecată, se spune că „Serafim Urecheanu este achitat de comiterea acţiunii dosarului penal pe motiv că aceasta nu întruneşte componenţa infracţiunii”. După pronunţarea sentinţei, Urecheanu a declarat presei că acest dosar a fost pornit după ce la 30 iulie 2004 preşedintele Vladimir Voronin a dat indicaţii conducerii organelor de forţă să organizeze executarea sa şi a colegilor de la Primărie.
Până la sfârşitul anului curent CEDO va pune pe rol dosarul „Urecheanu v. R.Moldova”, depus în decembrie 2006 după ce completul de judecată sub preşedinţia Nadejdei Mazur, pentru prima dată în istoria justiţiei moldoveneşti, în pofida deciziei Curţii Supreme de Justiţie de a înceta urmărirea penală, a decis să declare „şedinţa continuă”, a mai spus atunci preşedintele AMN.