logo

Dosarele 7 aprilie sunt examinate în regim de prioritate la CEDO


https://www.ipn.md/ro/dosarele-7-aprilie-sunt-examinate-in-regim-de-prioritate-la-7967_996962.html

Curtea Europeană a Drepturilor Omului examinează în regim de prioritate dosarele privind maltratările care au avut loc în Moldova ca urmare a evenimentelor din 7 aprilie 2009, susţin avocaţii implicaţi în procese. Până acum CEDO a emis o decizie de condamnare, obligând Republicii Moldova să plătească unui tânăr despăgubiri de 15 mii de euro, transmite Info-Prim Neo. Potrivit directorului Asociaţiei Promo-LEX, Ion Manole, Republica Moldova a fost condamnată la CEDO pe 6 decembrie 2011 în cauza Taraburca contra Moldovei. În faţa Curţii a fost invocat art. 3 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, care prevede interzicerea tratamentelor inumane şi degradante. Andrei Taraburca a declarat în instanţă că a fost bătut în timp ce se afla în custodia poliţiei şi că investigaţia efectuată pe acest caz a fost neadecvată. Tânărul s-a plâns că nu i s-a permis să-şi contacteze rudele în timpul arestului sau să-şi angajeze un avocat ales, că a fost intimidat şi nu i s-a permis să înainteze o plângere cu privire la maltratarea sa până la 14 aprilie 2009. Potrivit lui Ion Manole, nu există o statistică oficială a dosarelor depuse la CEDO de către victimele 7 aprilie. Curtea face publice doar deciziile care sunt comunicate Guvernului. După pronunţarea hotărârii CEDO pe cauza Taraburca contra Moldovei, au mai fost comunicate Guvernului cererile Calancea contra Republicii Moldova şi Crăciuneac contra Republicii Moldova. „Republica Moldova ar trebuie să întreprindă măsurile necesare pentru ca acţiunile de tortură, detenţie ilegală să nu mai continue. De asemenea, ar trebui să perfecţioneze mecanismele de investigarea a acţiunilor şi inacţiunilor legate de aplicarea torturii şi a tratamentelor inumane şi degradante de către agenţii statului vizavi de persoanele aflate în custodia acestuia”, a menţionat Ion Manole. Avocatul în dosarul Andrei Taraburca contra Moldovei, Olesea Doronceanu, spune că maltratările în comisariatele din Republica Moldova nu sunt o noutate pentru CEDO. Şi până acum Moldova a fost condamnată pentru maltratări în custodia poliţiei, dar de această dată un rol a jucat şi amploarea evenimentului. „Iată de ce s-a întâmplat că decizia a fost mult mai recentă decât ne-am aşteptat”, a menţionat Olesea Doronceanu. Avocatul Vasile Zamă, membru al organizaţiei obşteşti „Juriştii pentru drepturile omului”, a spus că în curând CEDO s-ar putea pronunţa pe un alt dosar, Sergiu Buhaniuc contra Moldovei. În dependenţă de gravitatea acuzaţiilor care sunt înaintate statului pârât, CEDO având politica de prioritate, poate să acorde o astfel de prioritatea unei cereri sau alta”, a spus avocatul, menţionând că dosarele 7 aprilie fac parte din aceste priorităţi. Vasile Zamă a mai spus că pentru tânăr pronunţarea hotărârii de către CEDO pare de durată, dar din perspectiva Curţii această perioadă este scurtă deoarece sunt mii de dosare adresate instanţei. Pe 7 aprilie mii de tineri au ieşit în Piaţa Marii Adunări Naţionale să protesteze împotriva rezultatelor alegerilor, cerând guvernării comuniste să-şi dea demisia. Când protestele paşnice au degenerat sute de manifestanţi au fost reţinuţi şi duşi în comisariate, unde au maltrataţi şi umiliţi.