logo

Dorin Chirtoacă spune că în această campanie electorală democrația nu s-a respectat


https://www.ipn.md/ro/dorin-chirtoaca-spune-ca-in-aceasta-campanie-electorala-democratia-8006_1068848.html

Dorin Chirtoacă, candidatul Partidului Liberal la funcția de primar general al municipiului Chișinău, spune că a fost „amară” campania electorală pentru alegerile din 20 octombrie, „la fel de amară cum este viața cetățenilor Republicii Moldova în ultimii 30 de ani”. În cadrul unei conferințe de presă de bilanț, Dorin Chirtoacă a declarat că, dacă nu ar fi avut un simț al datoriei față de lupta pe care a dus-o ani de zile, nu ar fi participat în aceste alegeri, transmite IPN.

Dorin Chirtoacă spune că ultima picătură de amărăciune a fost luni, 14 octombrie, de Hramul orașului, când sponsorul acțiunilor dedicate sărbătorii a fost compania imobiliară care „a acaparat în ultimii doi-trei ani o mulțime de imobile și terenuri din Chișinău și care acum aparțin lui Vlad Plahotniuc”, fost lider al PDM.

Dorin Chirtoacă a mai spus că unul dintre lucrurile triste și amare ale acestei campanii electorale este faptul că „democrația nu se respectă”. De când a început campania, la fiecare pas sunt înregistrate încălcări comise de către concurații electorali: „fonduri electorale nedeclarate, clădiri publice ocupate, simboluri interzise, concerte organizate din surse obscure etc.” Dorin Chirtoacă a mai spus că „organele electorale sunt mute în cadrul acestei campanii electorale”, contestațiile depuse de săptămâni bune nu sunt examinate.

Dorin Chirtoacă a îndemnat locuitorii capitalei să voteze conștient duminică, 20 octombrie, pentru a evita venirea răului peste capitală.

Retrospectiva evenimentelor electorale din 15 octombrie 2019