Dorin Chirtoacă propune dezbateri publice privind cheltuirea banilor de către companiile energetice
https://www.ipn.md/ro/dorin-chirtoaca-propune-dezbateri-publice-privind-cheltuirea-banilor-de-catre-7966_980052.html
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a propus desfăşurarea dezbaterilor publice privind acumularea şi cheltuirea banilor de către SA „Termocom”, „Moldova-Gaz”, CET-1 şi CET-2, menţionând că acestea au acumulat nefondat datorii de miliarde, transmite Info-Prim Neo.
„Problema tarifului la energia termică a fost în mod constant în atenţia autorităţilor municipale. Şi permanent am vorbit despre necesitatea unor dezbateri publice privind cheltuirea banilor publici de către aceşti furnizori de servicii publice, care au acumulat în ultima perioadă datorii de miliarde. Numai în ultimii 8 ani datoria acestora faţă de „Gazprom” a crescut cu circa 100 mln lei pe an care, împreună cu o datorie anterioară de peste 1,2 mlrd lei depăşind cifra de 2 mlrd lei”, a constatat primarul. ”, a spus Dorin Chirtoacă în cadrul unei conferinţe de presă.
Acum un an „Termocom” a cerut Consiliului municipal Chişinău un tarif de peste 800 de lei pentru o gigacalolorie, iar câteva zile în urmă, în legătură cu majorarea preţului de import la gaz, operat de „Gazprom”, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a aprobat tarife noi la energia electrică, gaz şi energia termică, ultimul nu a depăşit suma de 700 lei.
„Consider cererea de anul trecut a monopolistului nefondată, la fel şi tarifele operate de CET-uri”, a spus primarul. „În afară de faptul că tariful pentru gaz şi energie termică acoperă costul lor, tariful mai include şi un fond de manevră de circa 500 mln lei, bani planificaţi pentru reparaţii şi investiţii, pe care nu-i controlează nimeni şi sunt cheltuiţi pe bunul plac al administraţiei acestor întreprinderi”, declară Chirtoacă.
Odată cu aprobarea noilor tarife la energie ANRE cere companiilor energetice prezentarea unui program investiţional pentru a cunoaşte cum vor fi cheltuite aceste fonduri de manevră, destul de mari, în situaţie de criză.
Dorin Chirtoacă consideră că instituţiile statale trebuie să ţină în vizor toate cheltuielile legate de energie pentru a nu permite creşterea datoriilor faţă de Federaţia Rusă, astfel ca Republica Moldova să devină cu adevărat independentă ca să-şi poată asigura plata consumului.
După ultima majorare a preţului de import la gaz, Moldova achită 90% din preţul fixat de pentru statele europene. Conform contractului de achiziţionare, încheiat cu „Gazprom”, până în anul 2011 R. Moldova va fi pusă în condiţia să achite 100% din preţul de piaţă a gazului rusesc.