logo

Dorin Chirtoacă: Prin ce au trecut tinerii la 7 aprilie ştiu numai ei şi Dumnezeu


https://www.ipn.md/ro/dorin-chirtoaca-prin-ce-au-trecut-tinerii-la-7-aprilie-stiu-numai-ei-si-dumnezeu-7965_989430.html

Fără 7 aprilie 2009, nu ar fi existat 29 iulie 2009, nu ar fi existat victoria democraţiei în alegerile parlamentare, aşa firavă şi plăpândă cum a fost. Fără tinerii dornici de libertate şi de dreptate, nu ar fi existat Alianţa pentru Integrare Europeană, nu ar fi existat ziua de astăzi sau ar fi arătat cu totul altfel. Primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a făcut această declaraţie în cadrul unei expoziţii de fotografie dedicată evenimentelor din 7 aprilie 2009, transmite Info-Prim Neo „Producerea revoltei fireşti a tinerilor din Chişinău, şi nu numai, împotriva regimul comunist a fost soldată cu moartea, cel puţin, a lui Valeriu Boboc şi cu suferinţa fizică a circa 1000 de tineri, care şi până astăzi au urmări de pe urma torturii aplicate”, a declarat Dorin Chirtoacă. Potrivit primarului, poliţiştii i-au încărcat pe tineri ca pe nişte bârne şi i-au dus în garajul Parlamentului, la Comisariatul General de Poliţie, la Direcţia Servicii Operative şi pe la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, unde au fost torturaţi timp de trei săptămâni. Contrar apelurilor opoziţiei, societăţii civile şi organismelor internaţionale, nimeni nu a avut acces în locurile unde au fost deţinuţi tinerii. „Prin ce au trecut acei tineri la 7 aprilie numai ei şi bunul Dumnezeu ştiu. Acum ei vor să se facă dreptate, însă, văzând atitudinea autorităţilor, ei luptă în sufletul lor”, a menţionat primarul. Dorin Chirtoacă a mai spus că în acest moment nu există încă voinţă politică pentru a pune lucrurile la locul lor, pentru a-i pedepsi pe acei care au distrus clădirea Preşedenţiei şi cea a Parlamentului şi pentru a-i pedepsi pe cei care şi-au bătut joc de tinerii din Moldova.