Președintele PL Dorin Chirtoacă a primit o scrisoare de înștiințare de la Igor Dodon, prin care este informat că va fi dat în judecată „pentru defăimare și fals”. Totodată, şeful statului îi cere președintelui PL dezmințirea informațiilor postate anterior pe pagina sa de Facebook, cu privire la presupusele sale vacanţe de lux. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă de către Dorin Chirtoacă, transmite IPN.
„În august, văzând mai multe informaţii cu privire la vacanţele lui Dodon şi ale familiei sale, am pus cap la cap lucrurile şi mi-am spus punctul de vedere. Cu acest prilej, ridic o altă problemă şi anume întrebarea cu privire la: „De ce Dodon nu mă dă în judecată pentru faptele de abuz şi corupţie în care este implicat din anul 2005 încoace?”, a menţionat președintele PL.
Dorin Chirtoacă a îndemnat cetăţenii ca până la alegerile prezidenţiale să analizeze bine lucrurile. ,,Dacă acest Dodon râmâne la presedinţie după 1 noiembrie, înseamnă că nu aveţi minte şi vă meritaţi soarta, înseamnă că noi, societatea din Moldova, cu bună ştiinţă promovăm hoţi, infractori, corupţi în cele mai înalte funcţii de stat şi atunci să nu ne punem întrebări, de ce o ducem atât de rău”, a adăugat acesta.
După ce, la sfârșitul lunii august, Igor Dodon a plecat la Moscova, Dorin Chirtoacă a scris pe pagina sa de Faceboo, că șeful statului s-ar odihni în Turcia și nu în Rusia așa cum a informat opinia publică. Președintele PL susținea atunci că Dodon împreună cu încă 15 persoane, apropiați ai acestuia, s-ar odihni la Vila Prezidențială a complexului Maxx Royal din Kemer, iar costul total al vacanței președintelui ar s-ar ridica la aproximativ două milioane de lei.