Dorin Chirtoacă este acuzat de către unul dintre consilierii municipali că ar promova o politică de personal defectuoasă
https://www.ipn.md/ro/dorin-chirtoaca-este-acuzat-de-catre-unul-dintre-consilierii-municipali-ca-ar-pr-7965_968540.html
Consilierul fracţiunii „Alianţa Moldova Noastră”, Oleg Cernei, a criticat în şedinţa de joi, 21 februarie, a Consiliului Municipal Chişinău (CMC) faptul că primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, numeşte în funcţie şefi de direcţii şi subdiviziuni, în lipsa unui concurs transparent, promis în campania electorală, transmite Info-Prim Neo.
Cernei a menţionat că de nenumărate ori a cerut prin interpelări să fie făcută publică politica de personal a Primăriei, însă, până în prezent organigrama Primăriei lipseşte. „Un consiliu care se respectă aprobă la început de mandat organigrama”, a menţionat consilierul.
Potrivit lui Cernei, se ştie că primarul numeşte şefi de direcţii pe criterii politice. „Este un fapt ştiut de toată lumea, precum şi faptul că aceste dispoziţii ale primarului au fost atacate în judecată. Avem o coaliţie democrată, dar neglijată de primarul general şi de preşedintele CMC”, a subliniat alesul.
Potrivit lui, unii dintre şefii numiţi de primar sunt aroganţi şi lipsiţi de cultură în relaţia cu consilierii şi membrii Primăriei, contrar principiilor liberale şi democratice care presupun disciplină faţă de aleşii locali.
Cernei a spus că se referă la şeful Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare, Dionisie Boaghie, care s-ar purta inadecvat în cadrul şedinţei comisiilor CMC, cu pretorii şi cu viceprimarul de ramură. La fel, spune Cernei, se poartă şi şefa Direcţiei Cultură, Lucia Culev care „fiind venită de două zile, face ordine la Bucureşti 68 şi-i dă afară pe toţi şi pe cine vrea”. Acest fapt ar trebui să-i pună în gardă pe consilieri, susţine Cernei.
Consilierul a acuzat, de asemenea, faptul că primarul lipseşte de la o bună parte dintre şedinţele CMC, or ceea ce se discută în consiliu vizează nemijlocit activitatea primarului.
O altă interpelare, formulată de Cernei a fost ca Direcţia construcţii capitale să prezinte lista blocurilor de locuit şi căminelor din municipiu care necesită reparaţii capitale. Consilierul spune că în campania electorală toţi au promis reparaţii capitale şi ar fi cazul ca cei care au intrat în CMC să se ţină de cuvânt.