Candidatul Partidului Liberal la funcţia de primar al capitalei a anunţat astăzi, 26 iunie, că îi va acţiona în judecată pe Zinaida Greceanîi, candidatul PSRM la funcţia de primar general al mun. Chişinău şi pe deputatul socialist Ion Ceban pentru lansarea informaţiilor false privind costul unui troleibuz nou. Liberalul a anunţat în cadrul unui briefing de presă, susţinut lângă Arcul de Triumf, că va cere în instanţă despăgubiri sub formă de 100 de troleibuze, transmite IPN.
„Evident că toate declaraţiile mincinoase din această campanie i-au dezgustat pe toţi. Şi dacă iniţial am decis să nu le dau nicio importanţă şi să le ignor, am văzut până la urmă că s-a întrecut orice limită şi s-a ajuns la lucruri care din punctul meu de vedere nu mai pot reprezenta obiectul unui compromis şi nu sunt de ignorat”, a notat primarul degrevat.
Dorin Chirtoacă a declarat că deputatul PSRM, Ion Ceban, a afirmat în cadrul unei emisiuni în direct că Primăria capitalei procură troleibuze la un preţ mult prea mare, iar preţul real al unui troleibuz nou este de 90 de mii de euro. Liberalul susţine că a dispus verificarea acestor informaţii şi a primit un răspuns oficial de la compania „Škoda” în care se spune că preţul unui troleibuz este de la 420 de mii de euro şi până la 600 de mii de euro.
„Pentru asemenea minciuni care nu sunt de tolerat, îi acţionăm în judecată pe socialişti, concret pe Zinaida Greceanîi, pe Ion Cebanu, care în calitate de reprezentant al ei a difuzat această informaţie mincinoasă şi cerem despăgubiri fix 100 de troleibuze pentru municipiul Chişinău, în aşa fel încât să le treacă pofta să mai spună vreodată minciuni, iar noi vom continua să asamblăm troleibuze la un preţ de circa 150 de mii de euro, care este cel mai mic preţ din regiune ”, a spus Chirtoacă.
Liberalul a mai spus că se va adresa în instanţă chiar astăzi sau mâine.