Dorin Chirtoacă a rămas fără doi consilieri
https://www.ipn.md/ro/dorin-chirtoaca-a-ramas-fara-doi-consilieri-7967_1000919.html
Doi dintre consilierii primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, au depus cerere de demisie. Este vorba de Veaceslav Bulat şi Oleg Cernei. Decizia vine ca urmare a modificărilor operate în legislaţie, potrivit cărora funcţia de consilier al primarului nu este compatibilă cu cea de consilier municipal, transmite Info-Prim Neo.
Veaceslav Bulat, care a fost consilier pe probleme economice, şi-a cerut scuze de la colegii săi, în cazul în care a forţat nota la analiza statelor de personal. „Vă asigur că toate proiectele pe care le-am început, cele de creare a întreprinderilor municipale sau de lansare a proiectelor din parteneriatul public-privat, vor fi susţinute de mine în cadrul Consiliului municipal”, a declarat Bulat la şedinţa operativă de luni, 15 octombrie, de la Primărie.
Oleg Cernei, consilier pe probleme sociale, s-a arătat vădit emoţionat de faptul că trebuie să renunţe la această funcţie. Acesta a declarat că nu contează funcţia, ci implicarea. „Cetăţenii municipiului Chişinău ştiu că sunt o persoană incomodă. M-am convins în această perioadă că avem un sistem care nu funcţionează administrativ. Avem un sistem de motivare prost şi o salarizare şi mai proastă. Eu am avut un salariu de 1200 de lei. De aceea cred că la nivel de consiliu trebuie să discutăm despre noua organigramă şi despre noua salarizare”, a declarat Cernei. Oleg Cernei i-a mulţumit primarului pentru încredere şi a spus că va rămâne în continuare alături de el.
Cernei şi Bulat au fost numiţi consilieri ai primarului municipiului Chişinău la începutul anului curent. Atât Cernei, cât şi Bulat fac parte din fracţiunea Partidului Liberal din Consiliul municipal Chişinău.