logo

Donație din partea Germaniei de 10 mln euro. Ajutorul va fi distribuit spitalelor


https://www.ipn.md/ro/donatie-din-partea-germaniei-de-10-mln-euro-ajutorul-7967_1082241.html

Moldova a recepționat un lot de asistență umanitară din partea Germaniei, în valoare de circa 10 milioane de euro. Ajutorul vine să susțină țara în lupta anti-COVID-19 și conține măști, mănuși, costume medicale, pulsoximetre, oxigenatoare, ventilatoare pulmonare. Lotul va fi distribuit în toate spitalele din țară, transmite IPN.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a remarcat că asistența a venit într-un moment potrivit. Din discuțiile pe care șefa statului le-a avut cu lucrătorii medicali din mai multe spitale, medicii au atenționat că au rămas practic fără mijloace de protecție anti-COVID-19. „Acest lot generos vine în urma discuției mele cu doamna cancelar federal Angela Merkel din luna martie, când i-am explicat situația gravă în care se afla sistemul medical și i-am cerut sprijinul pentru redresarea situației. Ajutorul oferit la nevoie este o dovadă în plus că Germania este un partener de încredere și un prieten adevărat al țării noastre. Am transmis la eveniment recunoștința medicilor din regiuni pe care i-am întâlnit în timpul vizitelor mele de lucru și ale căror vieți au fost salvate, la propriu, datorită echipamentelor de protecție donate. Mulțumim, Germania!”, a spus președintele Maia Sandu.

Ambasadoarea Germaniei la Chișinău, Angela Ganninger, a subliniat că guvernul și poporul german sunt solidari cu cetățenii din Republica Moldova și continuă să le ofere sprijin în această perioadă complicată pentru toți. Lotul transmis va suplini stocurile de urgență cu materiale și echipamente necesare în prevenirea răspândirii virusului COVID-19. Ambasadoarea a relevat că, de la începutul pandemiei, Germania a transmis Republicii Moldova utilaje medicale și echipamente de protecție în valoare de peste 1 milion de euro. La acestea, se adaugă și alte 5 milioane de euro pentru proiectele bilaterale ale Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), cu scopul de atenuare a consecințelor economice ale pandemiei.

„Germania este și unul dintre cei mai mari finanțatori ai inițiativei COVAX, menite să asigure la nivel mondial accesul la vaccinuri sigure și eficiente contra COVID-19. Republica Moldova a beneficiat de vaccinuri gratuite prin intermediul COVAX. Sunt convinsă că împreună vom reuși să depășim această criză și vom putea reveni la normalitate. Statul german va fi în continuare un prieten adevărat al Republicii Moldova și va oferi suport constant pentru a spori nivelul de trai și de bunăstare al cetățenilor aici acasă”, a menționat Angela Ganinnger.

Lotul a fost transportat în Republica Moldova prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, cu sprijinul Echipei Europa. Peter Michalko, ambasadorul UE în Republica Moldova, a menționat că ajutorul din partea Germaniei, în valoare de 200 de milioane de lei, este unul impresionant și este o exprimare a solidarității din partea Germaniei, țară-membră a Uniunii Europene. „Țările-membre ale UE au stat alături de oamenii din Republica Moldova cu materiale de protecție și cu vaccinuri anti-COVID-19, pentru ca împreună să putem înfrunta acest pericol pentru noi toți. Uniunea Europeană și statele-membre ale UE au mobilizat toate mijloacele pe care le au la dispoziție pentru a susține consolidarea sectorului sănătate publică și pentru a atenua impactul socio-economic al pandemiei din Republica Moldova. Obiectivul nostru este să susținem Republica Moldova ca să țină sub control răspândirea virusului. UE a donat echipamente de protecție și vom continua să fim atenți la nevoile pe care le au partenerii noștri”, a subliniat Peter Michalko.

Prezent la eveniment, Mihail Ciocanu, directorul Institutului de Medicină Urgentă de la Chișinău a spus că donația din partea Germaniei reprezintă un sfert din necesarul pe care îl au secțiile de terapie intensivă din țară, de aceea „este responsabilitatea noastră să utilizăm acest ajutor rațional”.

Lotul de ajutor conține 100 de echipamente de ventilare pulmonară, 900 de pulsoximetre, 11 milioane de măști și respiratoare, 500 000 de mănuși, 500 000 de ochelari de protecție și 150 000 de costume de protecție.