logo

Donație de manuale în limba ucraineană pentru Liceul „Taras Șevcenko” din Chișinău


https://www.ipn.md/ro/donatie-de-manuale-in-limba-ucraineana-pentru-liceul-taras-7967_1105934.html

Liceul teoretic „Taras Șevcenko” din Chișinău a primit o donație de 900 de manuale în ucraineană. De la 1 septembrie, instituția urmează să găzduiască un număr mai mare de copii refugiați din Ucraina, instituția fiind selectată drept școală cu predare în limba română și ucraineană, transmite IPN.

„Manualele vor fi primite de elevii claselor 1, 4 și 5, care vor învăța conform noului program. Materiile principale vor fi predate în limba ucraineană, cu introducerea suplimentară a studierii limbii române la discipline precum muzică, desen și educație fizică”, a precizat viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici.

Potrivit responsabilei, aceste cărți reprezintă mult mai mult decât simple obiecte de studiu, ele sunt simboluri ale speranței, ale viitorului și ale legăturilor strânse cu identitatea ucraineană. „Totodată, prin acest parteneriat cu reprezentanții Radei din Ucraina, subliniem importanța colaborării internaționale în sprijinul comunităților afectate de circumstanțe dificile”, a subliniat viceprimarul.

„Fiecare manual reprezintă nu doar un instrument de învățare, ci și un simbol al solidarității noastre, al respectului pentru cultura și identitatea ucraineană. Prin acest efort comun, demonstrăm că suntem alături de copiii ucraineni, oferindu-le oportunitatea de a învăța în limba maternă și de a-și păstra tradițiile”, a spus ministrul educației și cercetării, Dan Perciun în cadrul evenimentului. El a adus mulțumiri Radei Supreme a Ucrainei care a dat curs scrisorii MEC și a oferit elevilor de la „Taras Șevcenko” manualele de care aveau nevoie.

În prezent, în gimnaziu învață 167 elevi, dintre care 67 sunt elevi refugiați. Până acum, gimnaziul a recepționat 43 de cereri pentru înscrierea copiilor în clasa 1, dintre care 40 solicitări vin din partea părinților ucraineni. Capacitatea totală a instituției este de 1160 de locuri.

Din luna august, începe a 3-a etapă de înmatriculare, care oferă posibilitatea copiilor ucraineni să fie înscriși la studii, dacă părintele/tutorele o să se adreseze cu o cerere către administrația instituției. Astfel, din septembrie, numărul acestora va crește, având și posibilitatea de a învăța și în limba ucraineană.

La data de 3 iulie 2024, în instituțiile educaționale din Chișinău erau încadrați 346 de copii refugiați în grădinițe și 840 de copii înscriși în școlile și liceele municipale.

„Părinții din comunitatea ucraineană sunt încurajați să își înscrie copiii în instituțiile de învățământ din Chișinău în vederea integrării sociale a acestora, dar și pentru a le oferi un spațiu sigur copiilor din Ucraina. Primăria Chișinău este deschisă la discuții cu parteneri internaționali pentru obținerea suportului pentru renovarea și dotarea spațiilor educaționale”, se arată într-un comunicat de presă.