logo

Doi tineri au murit, iar altul a ajuns la reanimare în urma unui accident la Călărași


https://www.ipn.md/ro/doi-tineri-au-murit-iar-altul-a-ajuns-la-7967_1098399.html

Doi tineri au murit, iar altul a ajuns la terapie intensivă în urma unui accident produs duminică la intrarea în satul Sadova, raionul Călărași. Potrivit versiunilor preliminare, conducătorul se deplasa cu viteză excesivă, iar după ce a pierdut controlul volanului, mașina s-a izbit într-un copac, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției precizează că șoferul în vârstă de 21 de ani se deplasa împreună cu alți doi tineri. Ieșind din curbă cu exces de viteză, acesta a pierdut controlul volanului și s-a ciocnit într-un copac de pe partea stângă a direcției de mers.

În urma impactului, șoferul, dar și un pasager de 23 de ani au decedat pe loc. Celălalt pasager, de 21 de ani, a fost transportat la spital cu diverse traumatisme.

Contactat de IPN, vicedirectorul Spitalului raional Călărași, Ion Veveriță, a declarat că starea pacientului este gravă medie, acesta suferind mai multe fracturi. Inițial, tânărul a fost internat la terapie intensivă, iar ulterior a fost transferat în secția cu profil chirurgical unde continuă tratamentul.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele accidentului.