logo

Doi soți din satul Clocușna au murit într-un accident rutier. O pasageră s-a stins la spital


https://www.ipn.md/ro/doi-soti-din-satul-clocusna-au-murit-intr-un-7967_1081026.html

Actualizare /15:21/ Din cauza multiplelor traume, a decedat și a treia persoană care se afla în mașină, femeia de 58 de ani. Două copile, de 4 și, respectiv, 8 ani, au rămas orfane în urma accidentului, precizează IGP.

(Știrea inițială) Doi soți, de 37 și 33 de ani, au murit pe loc într-un accident rutier produs în această dimineață pe traseul Briceni-Ocnița-Otaci, la intrarea în satul Ocnița din raionul cu același nume. O pasageră în vârstă de 58 de ani a fost transportată la spitalul raional Ocnița, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, cauza preliminară a accidentului este neadaptarea vitezei la condițiile de drum. Pe carosabilul umed, șoferul a pierdut controlul volanului, a derapat de pe traseu și s-a izbit într-un copac de pe marginea drumului.

Toate persoanele din automobilul implicat în accident erau locuitori ai satului Clocușna din raionul Ocnița. A fost nevoie de descarcerare pentru extragerea victimelor din automobil.