logo

Doi minori printre cei 11 decedaţi de la Ungheni


https://www.ipn.md/ro/doi-minori-printre-cei-11-decedati-de-la-ungheni-7967_999555.html

Printre cei 11 decedaţi în tragicul accident de la Ungheni, se află doi copii minori, primarul din Moreni şi soţia acestuia, a declarat pentru Info-Prim Neo şeful statului major al Comisariatului Poliţiei Rutiere, Vladimir Pendus. Acesta a menţionat că în la spital acum sunt internate 25 de persoane, dintre care 10 în secţia reanimare. Potrivit lui Vladimir Pendus, şoferul autocarului în vârstă de 53 de ani a decedat în drum spre spital. Accidentul rutier s-a produs în această dimineaţă, în apropierea localităţii Moreni (Ungheni). Potrivit informaţiilor preliminare, autocarul de marca Mercedes-Benz, care circula pe ruta Morenii Noi – Ungheni, nu a virat la timp în curbă şi a continuat deplasarea înainte, ieşind de pe traseu şi derapând într-o prăpastie. Accidentul s-a produs în jurul orei 8.00. Primele examinări ale locului accidentului demonstrează că pe carosabil nu există urme lăsate de pneuri în urma frânării. Astfel, ipotezele principale, care ar sta la baza acestui accident grav sunt, fie că frânele unităţii de transport au cedat, fie că şoferul autocarului nu a fost atent. În urma derapării, opt oameni au murit, iar mai mulţi pasageri ai autocarului au fost spitalizaţi. Organele de anchetă, în colaborare cu Poliţia Rutieră investighează cazul, pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului şi cine se face vinovat de producerea acestuia.