logo

Doi jurişti le dau „mură în gură” politicienilor pentru ca aceştia să se împace şi să renunţe la alegeri


https://www.ipn.md/ro/doi-juristi-le-dau-mura-in-gura-politicienilor-pentru-ca-7965_984326.html

Preşedintele Uniunii Centriste, Mihai Petrache, şi ex-ministrul securităţii naţionale, Anatol Plugaru, se pronunţă pentru evitarea referendumului şi alegerilor prezidenţiale şi parlamentare anticipate, pledând pentru aşezarea la masa tratativelor a tuturor partidelor din legislativ şi repartajarea funcţiilor în stat în conformitate cu voturile obţinute la ultimul scrutin electoral din 29 iulie 2009. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă la Info-Prim Neo. În opinia vorbitorilor, campaniile electorale „ar mânca” milioane de lei în condiţiile în care Republica Moldova se află într-un colaps economic, sărăcia este la cote maxime, iar calamităţile naturale au făcut pagube de sute de milioane lei. Mihai Petrache şi Anatol Plugaru cred că în situaţia creată este absolut necesară renunţarea pentru o perioadă la referendum, renunţarea la cele două scrutine electorale, aşezarea la masa tratativelor, repartajarea funcţiilor în stat şi guvernarea de mai departe pentru a nu permite prăbuşirea Republicii Moldova. Plugaru şi Petrache propun direcţionarea milioanelor economisite în ajutorul sinistraţilor şi al altor oameni nevoiaşi. Ei mai propun partidelor care au zeci de milioane de euro, sute de milioane de lei, pregătite pentru viitoarele alegeri, „să le împartă oamenilor săraci, să le cheltuiască pentru nevoile ţării, decât pentru placate pe toate gardurile”. Preşedintele Uniunii Centriste şi ex-ministrul securităţii naţionale au lansat un Memorandum privind cooperarea partidelor parlamentare pentru guvernarea eficientă a ţării în condiţii de criză social-economică şi calamităţi naturale din 2010. În acest document, preconizat pentru semnarea de către cei cinci lideri ai formaţiunilor parlamentare, sunt stipulate mai multe acţiuni, care ar debloca situaţia catastrofală din Republica Moldova. Printre acestea sunt amânarea referendumului constituţional din 5 septembrie, invalidarea tentativelor de alegere a preşedintelui Republicii Moldova în toamna 2009 ca fiind desfăşurate cu încălcări ale prevederilor Constituţiei şi ale legislaţiei în domeniu, modificarea Legii cu privire la alegerea preşedintelui Republii Moldova în scopul ajustării acesteia la Constituţie. La capitolul „asigurarea participării necondiţionate a deputaţilor la procedura de alegere a şefului statului” sunt preconizate penalizări şi excluderi ale posibilităţii boicotării alegerii, inclusiv eliminarea candidaturilor înregistrate, neînregistrarea candidaturilor partidelor reprezentanţii cărora s-au făcut vinovaţi de încălcarea procedurii de alegere a preşedintelui Republicii Moldova şi chiar ridicarea de drept a mandatului celor care prin abuz de putere şi încredere a poporului fac imposibilă alegerea şefului statului. În Memorandum se reglementează şi repartizarea algoritmică a puterii de stat între partidele semnatare potrivit rezultatelor obţinute la alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009, formarea Guvernului Concilierii Naţionale în noiembrie, curent, imediat după alegerea preşedintelui ţării de către actualul Parlament. În scopul asigurării unei guvernări normale în condiţii de criză autorii documentului propun şi stabilirea unui moratoriu în privinţa demiterii, revocării exponenţilor celor trei ramuri ale puterii de stat până la 5 septembrie 2012, cu excepţia demisiilor benevole sau provocarea cu rea voinţă a demiterii. În acest document se mai propune şi continuarea procedurii de revizuire a Constituţiei pe cale parlamentară în baza consensului politic şi social, adoptarea bugetului pe anul 2011, dar şi desfăşurarea referendumului constituţional în cazul imposibilităţii realizării Memorandumului. În document se stipulează şi dizolvarea necondiţionată a Parlamentului în termen de 10 zile în cazul în care legislativul şi de această dată nu va fi în stare să aleagă şeful statului. Potrivit lui Mihai Petrache şi Anatol Plugaru, deputaţii în primul Parlament se arată pesimişti faţă de soarta Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE), trădată şi distrusă, în viziunea lor, de către liderul PLDM, Vlad Filat, care nu conştientizează pericolul destrămării AIE şi posibila revenire a comuniştilor la putere, dar şi o posibilă revoltă a populaţiei. Vorbitorii au criticat toate componentele AIE, care au demonstrat incapacitate de a guverna ţara şi fac apel către partidele parlamentare să pună mai presus de interesele personale interesele cetăţenilor, să demonstreze responsabilitate solidară faţă de ţară şi popor. Juriştii cer liderilor celor cinci formaţiuni politice să dea dovadă de maturitate politică, să semneze acest act de conciliere naţională, care, potrivit lor, ar pune punct războiul politic, debitării unor ambiţii nefondate. „Dorinţa acumulării a 2-3 mandate în plus nu este manifestată la locul şi timpul potrivit. Trei campanii electorale care, în linii mari, vor repeta rezultatele anticipatelor din anul trecut, cu cheltuieli de sute de milioane de lei, bani împrumutaţi, nu sunt altceva decât o crimă împotriva poporului”, a menţionat Anatol Plugaru. Plugaru şi Petrache atenţionează că, în cazul în care partidele politice nu se vor apuca în sfârşit de guvernarea ţării, aşa cum a decis poporul la 29 iulie 2009, ele, toate 5, vor fi izgonite de populaţia ajunsă la limita răbdării.