Doi copii le-au povestit părinţilor că au fost agresaţi sexual la o tabără de vară
https://www.ipn.md/ro/doi-copii-le-au-povestit-parintilor-ca-au-fost-agresati-7967_983288.html
Poliţia a iniţiat o anchetă pe incidentul de la tabăra de odihnă "Andrieş" din Orhei, unde doi copii, de 7 şi 8 ani, le-au povesti părinţilor că au fost agresaţi sexual de un coleg mai mare, în vârstă de 10 ani.
Solicitată de Info-Prim Neo, Olga Baciu, ofiţer de presă la Ministerul Afacerilor Interne, a declarat că, deocamdată, nu se poate spune cu certitudine dacă cei doi copii au fost cu adevărat violaţi. Se fac cercetări, sunt aşteptate şi constatările medicilor care i-a consultat pe minori. Din cele relatate de copii, se pare că aceştia au imitat un act sexual, într-un joc Batman, a mai spus ofiţerul de presă de la MAI.
Avocatul parlamentar pentru drepturile copilului, Tamara Plămădeală, a declarat că este în drum spre Orhei, unde se va documenta la faţa locului de cele întâmplate.