logo

Doi copii au nevoie de ajutor ca să-şi recapete vederea


https://www.ipn.md/ro/doi-copii-au-nevoie-de-ajutor-ca-sa-si-recapete-vederea-7967_1014999.html

Părinţii lui Yanis şi Rareş, gemeni care au rămas fără vedere din primele zile de viaţă, fac apel către persoanele care au posibilitate să doneze bani pentru o intervenţie chirurgicală care i-ar ajuta pe copii să-şi recapete vederea. Operaţia poate fi făcută într-o clinică din Statele Unite ale Americii, transmite IPN.

Campania de strângere de fonduri este organizată de către asociaţia „Salvează o inimă”. Potrivit unui comunicat de presă al asociaţiei, gemenii au fost aduşi pe lume prematur, la 32 de săptămâni de sarcină, şi au fost plasaţi pentru  43 de zile în incubator. Căldura mărită a incubatorului a provocat arderea retinei celor doi copii. Medicii au diagnosticat gemenii cu retinopatie de prematuritate, stagiile 4 şi 5.

Unuia dintre fraţi doctorii din România au reuşit să-i recapete parţial vederea la ochiul drept, însă în cazul celuilalt copil, complicaţiie sunt mai mari şi medicii din România nu pot face nimic. Până la operaţie, gemenii trebuie să treacă un control  la o clinică din Roma, Italia. Un singur control costă 550 de euro, plus transportul şi celelalte cheltuieli pentru micuţi, este nevoie de peste 2 mii de euro. După control, gemenii urmează să fie operaţia în Statele Unite ale Americii. La un singur ochi, intervenţia chirurgicală costă 17.500 de dolari.

„Asociaţia noastră a mai realizat patru campanii pentru copiii bolnavi de retinopatie şi toate au avut succes, iar micuţii şi-au putut recăpăta parţial vederea în urma intervenţiilor chirurgicale”, declară Vlad Plăcintă, preşedintele Asociaţiei „Salvează o inimă”. Pentru mai multe detalii şi donaţii preşedintele asociaţiei, Vlad Plăcintă, poate fi contactat la numărul de telefon 0752753540.