Doi bărbaţi şi un minor s-au înecat în Prut
https://www.ipn.md/ro/doi-barbati-si-un-minor-s-au-inecat-in-prut-7967_959283.html
Doi bărbaţi şi un minor s-au înecat în apele râului Prut, după o încercare nefastă de a pescui.
Potrivit Departamentului Situaţii Excepţionale, tragedia s-a produs la 11 mai, în jurul orei 11.00, în lunca râului Prut în apropierea satului Manta, Cahul. Victimele împpreună cu alţi doi bărbaţi se aflau într-o barcă pentru a pescui mai departe de mal. Valurile puternice au răsturnat barca şi toţi cinci au căzut în apa, care are, la moment, o adâncime de până la 4 metri. Doi bărbaţi au reuşit să se salveze, iar alţi doi, de 29 şi 37 de ani, şi un miinor, de 15 ani, s-au înecat. De două zile, salvatorii încearcă să recupereze cadavrele, dar, deocamdată, fără rezultate.
Potrivit datelor DSE, în raionul Ştefan Vodă a mai fost depistat un obuz de artilerie rămas neexplodat în cel de-al doilea război mondial. Obuzul a fost găsit în timpul efectuării lucrărilor agricole în apropierea satului Popeasca. Obuzul a fost transportat într-un loc sigur şi nimicit.
De la începutul anului, pe teritoriul RM au fost depistate peste 60 de obiecte explozive, unul dintre care a explodat făcând o victimă.