Doi bărbaţi morţi în urma rănilor de cuţit
https://www.ipn.md/ro/doi-barbati-morti-in-urma-ranilor-de-cutit-7967_965183.html
Doi bărbaţi au decedat, pe parcursul ultimelor ore, în urma rănilor de cuţit, iar unul a ajuns la spital în stare gravă, din aceeaşi cauză.
Potrivit medicului-coordonator al Serviciului de Urgenţă, Ludmila Untura, un tânăr, de 27 de ani, din or. Durleşti şi-a pus capăt zilelor, tăindu-şi cu cuţitul artera carotidă. El a fost găsit deja mort.
În dimineaţa zilei de vineri, la ora 4.00, în Casa de cultură din or. Cricova a fost găsit un bărbat, de 52 de ani, cu o plagă înjunghiată în abdomen şi cu lezarea arterei interne. În drum spre spital bărbatul a decedat în ambulanţă.
La intersecţia ce leagă şos. Balcani cu localitatea Dumbrava a fost găsit înjunghiat un bărbat, de 47 de ani. Medicii de pe ambulanţă au stabilit că victima avea o plagă înjunghiată în regiunea lombară cu lezarea arterei interne. Bărbatul a fost internat la Spitalul de Urgenţă.
Pe parcursul zilei precedente, Serviciul de Urgenţă din capitală a înregistrat 770 de solicitări, inclusiv la 2 tentative de suicid cu medicamente a unei tinere, de 27 de ani, şi a unei femei, de 43 de ani, 27 cazuri de boli diareice acute, 43 cazuri de viroze, 70 cazuri de traumatism, 2 infarcte miocardice şi 11 ictusuri cerebrale. În stradă a fost găsită o femeie neidentificată aflată în comă alcoolică.