logo

Doi bărbați au murit în urma unui accident produs la Căușeni


https://www.ipn.md/ro/doi-barbati-au-murit-in-urma-unui-accident-produs-7967_1067215.html

Doi bărbați, de 37 și 39 de ani, au murit în urma unui accident rutier produs noaptea trecută în apropiere de satul Hagimus, raionul Căușeni.

Solicitată de IPN, Corina Repesciuc, ofițer de presă al Inspectoratului de Poliție Căușeni, a spus că două automobile s-au ciocnit frontal. Unul a luat foc, iar cadavrul șoferului a fost scos carbonizat. Și celălalt șofer a decedat pe loc. În automobile nu se mai afla nimeni.

Potrivit ofițerului de presă, se presupune că șoferul de 39 de ani ar fi ieșit pe contrasens, dar se mai fac măsurări. Expertiza va arăta și dacă șoferii erau sau nu în stare de ebrietate.