logo

Dodon s-a întâlnit cu Krasnoselski: Am convenit asupra unei abordări la pachet


https://www.ipn.md/ro/dodon-s-a-intalnit-cu-krasnoselski-am-convenit-asupra-unei-7965_1031991.html

„Ca doi conducători care am fost susținuți de majoritatea locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, am convenit că trebuie să întreprindem acțiuni pentru a rezolva problemele oamenilor simpli”. Aceasta a fost declarația președintelui Igor Dodon după prima întrevedere cu liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, transmite IPN.

Într-un briefing de presă susținut la Chișinău după ce a revenit de la Bender, unde a avut loc întâlnirea cu liderul transnistrean, Igor Dodon a spus că subiectele pe care a insistat Vadim Krasnoselski țin de recunoașterea diplomelor de studii eliberate în stânga Nistrului și a numerelor de înmatriculare a mașinilor, problema telefoniei mobile etc. La rândul său, Igor Dodon a fixat pentru agenda discuțiilor subiectul accesului pentru fermieri la terenurile agricole din raionul Dubăsari, problema școlilor cu predare în grafie latină şi problema admiterii în stânga Nistrului a unei categorii de funcționari publici care în prezent au calitatea de persona non grata.

„Am convenit asupra acestor întrebări şi pe majoritatea din ele am găsit limbaj comun, dar pentru a merge cu soluții concrete am convenit asupra unei abordări la pachet. Să nu să se rezolve doar interesele unei singure părţi. Astfel, în următoarele săptămâni vor avea loc întrevederi la nivel de experţi. Le vom propune celor din Guvern să ia legătura cu cei din stânga Nistrului pentru că există mecanisme funcționale în acest sens, pentru ca, în cel mult o lună, abordarea la pachet, convenită de toate părţile şi susţinută şi în formatul 5+2, să fie primită ca bază şi semnată la nivel de conducători şi să implementăm acești paşi concreţi din ambele părţi”, a spus  şefului statului.

Igor Dodon are ferma convingere că în următoarele luni locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului vor simţi schimbările benefice aşteptate demult.