logo

Doar unul din trei apeluri la 112 reclamă cazuri de urgență


https://www.ipn.md/ro/doar-unul-din-trei-apeluri-la-112-reclama-cazuri-de-7967_1045624.html

În opt luni de la lansare, peste două milioane și jumătate de apeluri au fost efectuate la Serviciul apelurilor de urgență 112. Doar unul din trei apeluri reclamă însă cazuri de urgență. Dintre cazurile de urgență raportate, 74% solicită intervenția ambulanței, 24%  – intervenția poliției, iar 2% – ajutorul pompierilor, transmite IPN.

Potrivit directorului Serviciului 112, Liviu Oboroc, cel mai des ambulanța este solicitată pentru cazurile de hipertensiune arterială. Al doilea motiv sunt cazurile de îmbolnăvire a copiilor, iar al treilea – durerile abdominale și de spate. Când este solicitată poliția, cetățenii reclamă cel mai frecvent conflicte cu vecinii, conflicte de familie sau alte tipuri de conflicte. Pe locul al doilea sunt accidentele rutiere, iar pe locul trei – situațiile de agresivitate în stradă sau în familie. Pompierii cel mai des sunt chemați la incendii de vegetație, incendii în fondul locativ și în cazurile în care se cere deblocare.

Chiril Gaburici, ministrul economiei și infrastructurii, a comunicat că Serviciul 112 va fi dezvoltat în continuare și pe viitor, în caz de accidente rutiere, va primi în mod automat apeluri de la automobilele au încorporat dispozitivul de alertă. Sistemul va înregistra și viteza pe care o avea automobilul înainte de accident şi localizarea exactă a vehiculului. Un alt proiect ține de dotarea echipajelor care merg la intervenție cu terminale mobile. Astfel, în caz de apariție a unor urgențe noi pe traseul pe care se află, să poată interveni.