logo

Doar până pe 1 decembrie pot fi depuse cereri pentru compensaţiile din noiembrie


https://www.ipn.md/ro/doar-pana-pe-1-decembrie-pot-fi-depuse-cereri-pentru-7967_994100.html

Familiile nevoiaşe din Chişinău mai pot solicita Primăriei, până pe 1 decembrie, compensarea cu 40% a facturii la căldură pentru luna noiembrie. Cererile depuse după această dată nu vor avea acţiune retroactivă. Adică în luna decembrie nu se va mai putea solicita compensaţia pentru noiembrie, numai pentru lunile următoare, transmite Info-Prim Neo. Şefului Direcţiei locativ-comunală şi amenajare, Petru Gontea, a declarat luni, 21 noiembrie, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, că până în prezent au fost depuse 22,5 mii de cereri pentru întreg sezonul rece, cu 5,5 mii mai puţin comparativ cu anul trecut. Din totalul cererilor, peste 2,5 sunt noi, fiind depuse de către familii care nu au cerut anul trecut această compensaţie. Potrivit directorul ÎM „Infocom”, Ion Mărgineanu, a declarat că din noiembrie facturile la căldură vor fi mai mari cu 10%, din cauza creşterii tarifului. Cea mai mică factură pentru un apartament cu o cameră va fi de 1000 lei. Cererile pentru compensaţii pot fi depuse de către familiile cu venituri mici, de până la 1450 lei lunar de persoană. Persoanele care au beneficiat de compensaţie în sezonul trecut trebuie să-şi reînnoiască cererile dacă vor să beneficieze de compensaţie în continuare. Cererile se depun la întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ (ÎMGFL) nr. 1 – 23, la CCL sau APLP-uri. Cetăţenii din suburbii pot depune cererile la primăriile locale.