logo

Dmitrii Stajila va juca în campionatul Rusiei


https://www.ipn.md/ro/dmitrii-stajila-va-juca-in-campionatul-rusiei-7979_1025584.html

Portarul moldovean Dmitrii Stajila a semnat pe 3 ani cu echipa Kuban Krasnodar. Crescut de Sheriff, jucătorul de 24 de ani nu a reuşit să se impună la formaţia tiraspoleană, însă şi-a trecut în cont 4 titluri de campion al Moldovei, transmite IPN.

Pentru Stajila nu este prima experienţă în străinătate. Portarul de 2,04 metri a mai evoluat pentru trupa albaneză Kukesi, inclusiv în 5 meciuri din preliminariile Ligii Europa. La Kuban, Stajila va fi coleg cu fundaşul naţionalei Moldovei, Igor Armaş.

În campionatul Rusiei mai evoluează Alexandru Gaţcan şi Ilie Cebanu, la FC Rostov, respectiv Mordovia. Competiţia se reia pe 5 martie.