logo

Discuţiile despre eventuale date de aderare a R. Moldova la UE sunt premature, susţine un oficial german


https://www.ipn.md/ro/discutiile-despre-eventuale-date-de-aderare-a-r-moldova-la-ue-sunt-premature-sus-7965_966745.html

UE, împreună cu R. Moldova va analiza ce posibilităţi vor exista pe viitor, acum însă este prematur să se discute despre eventuale date de aderare a R. Moldova sau despre denumiri de acorduri viitoare între părţi, a declarat Secretarul de Stat pentru Afaceri Europene din cadrul Ministerului Federal al Afacerilor Externe al Germaniei, Günter Gloser, la sfârşitul vizitei oficiale de două zile la Chişinău. Potrivit lui, R. Moldova a făcut câţiva primi paşi în direcţia bună, dar urmează să fie făcuţi şi alţii. Conţinutul măsurilor şi viteza cu care acestea vor fi realizate sunt hotărâtoare pentru discuţiile viitoare despre o eventuală integrare a R. Moldova în UE, a accentuat diplomatul german. Printre progresele înregistrate de R. Moldova în îndeplinirea Planului de Acţiuni R. Moldova -UE, oficialul a menţionat dezvoltarea democraţiei, realizarea transparenţei în economie. În acelaşi timp el a accentuat că este necesară acordarea unei mai mari atenţii în ceea ce priveşte independenţa mas-media. În cadrul vizitei sale la Chişinău, Gloser a avut întrevederi cu conducerea de vârf a R. Moldova, dar şi cu reprezentanţi ai societăţii civile. Principalele teme de discuţie au fost cele cu privire la îndeplinirea de către R. Moldova a Planului de Acţiuni şi colaborarea bilaterală moldo-germană.