logo

Discuţiile au avansat însă trebuiesc continuate şi mâine, partidele liberal-democrate


https://www.ipn.md/ro/discutiile-au-avansat-insa-trebuiesc-continuate-si-maine-partidele-liberal-democ-7965_987464.html

„Am avansat serios şi sper că până la deschiderea şedinţei plenare a Parlamentului vom fi în situaţia în care să avem finalitatea acestui proces”. Declaraţia a fost lansată miercuri seara, 29 decembrie, de către liderul PLDM Vlad Filat, după negocierile trilaterale privind constituirea alianţei de guvernământ de centru-dreapta, transmite Info-Prim Neo. După aproape trei ore de discuţii, Vlad Filat a declarat pentru presă că au mai rămas câteva detalii care trebuiesc discutate, următoarea rundă de negocieri anunţându-se pentru prima parte a zilei de joi. La rândul său liderul PDM, Marian Lupu, a spus că discuţiile cu colegii din PLDM şi PL au avansat, însă trebuie să mai continuie. „Discuţiile vor continua şi în această seară la nivel de experţi şi, în mod normal, mâine presupunem să ne întâlnim încă odată pentru a încerca să punem punctele pe „i”. Poziţia Partidului Democrat va fi anunţată după discutarea situaţiei în cadrul şedinţei Consiliului Naţional al formaţiunii care a fost anunţată pentru ziua de mâine la ora 12.00”, a spus Marian Lupu. Liderul PDM a mai precizat că şansele de constituire a unei coaliţii de centru-stânga sau de centru-dreapta rămân a fi în continuare 50 la 50, iar părţile implicate în discuţiile de miercuri au demonstrat pe alocuri flexibilitate. Întrebat de jurnalişti despre ce au fost dialogul, liderul PL, Mihai Ghimpu, a menţionat că discuţiile au fost, ca de obicei, despre viitoarea guvernare şi despre mecanismele care trebuiesc luate în considerare pentru viitorii patru ani. „Îmi pare rău că unii au început să pună la îndoială poziţia Partidului Liberal ce ţine de constituirea alianţei. Pe alocuri unii s-au bucurat prea devreme crezând că PL nu vrea să ţină cont de nişte lucruri”, a spus Mihai Ghimpu. El a afirmat că şansele de consituire a alianţei şi, respectiv, de alegere a preşedintelui Parlamentului în şedinţa de joi, 30 decembrie, sunt de „90 la sută, cu condiţia ca discuţiile de joi dintre cele trei formaţiuni să decurgă tot aşa cum au decurs acum”. În aprecierea liderului PL, partenerii de negocieri au fost în această seară mai generoşi ca altă dată, presupunând că pe la aceştia „a trecut Moş Crăciun”. Miercuri dimineaţa, liderii PDM au avut o întrevedere şi cu membrii din conducerea PCRM, în urma căreia deputatul comunist, Igor Dodon, a declarat că, practic, au fost puse la punct toate detaliile ce ţin de o eventuală constituire a coaliţiei de centru-stânga. Discuţiile trilaterale dintre PLDM, PDM şi PL au devenit mai tensionate după ce, recent, PL a înaintat condiţia de a i se oferi controlul asupra unea din structurile de drept în viitoarea guvernare, cum ar fi SIS-ul, MAI, CCCEC sau Procuratura Generală. În replică, Vlad Filat a declarat atunci că nimeni nu este în situaţia în care să înainteze condiţii. Joi, la ora 16.00, va continua şedinţa Legislatuvului nou ales, unde se aşteaptă că va fi anunţată formarea unei majorităţi parlamentare care să aleagă spicherul Parlamentului.