Viceprim-ministrul în exerciţiu pentru reintegrare, Victor Osipov, a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Ulrike Knotz, cu care a vorbit despre necesitatea activizării contactelor între Chişinău şi Tiraspol la toate nivelurile, în scopul identificării soluţiilor la problemele cu care se confruntă populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului, transmite IPN.
Biroul pentru Reintegrare informează că oficialii au discutat despre situaţia actuală în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, despre activitatea grupurilor de lucru, precum şi perspectivele continuării negocierilor în formatul 5+2.
„Suntem deschişi spre dialog şi ne dorim ca acesta să fie consistent şi să aibă finalitate pentru oameni. Deşi parcurgem o fază mai tensionată în dialogul nostru, considerăm că ea trebuie depăşită prin revenirea la un proces de lucru productiv, axat pe obţinerea rezultatelor favorabile populaţiei şi mediului de afaceri, nu pe manifestarea de ambiţii politice. Oamenii au nevoie de soluţii şi de mecanisme viabile, care să le uşureze traiul şi asemenea posibilităţi există”, a spus Victor Osipov.
Ulrike Knotz a declarat că Berlinul apreciază pozitiv abordarea pragmatică şi eficientă a viceprim-ministrului în exerciţiu pentru reintegrare, inclusiv pe marginea chestiunilor sensibile ale negocierilor, securităţii şi păstrării păcii în regiune. Diplomatul a exprimat disponibilitatea Germaniei de a susţine şi în continuare eforturile de reglementare a conflictului transnistrean şi de a oferi suportul necesar, inclusiv, prin oferta de a organiza în această toamnă Conferinţa de la Bavaria în domeniul măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului.