logo

Discursul de ură trebuie pedepsit, Coaliţia Nediscriminare


https://www.ipn.md/ro/discursul-de-ura-trebuie-pedepsit-coalitia-nediscriminare-7967_993726.html

În ultimii ani spaţiul public a fost invadat de discursuri homofobe, islamofobe şi alte discursuri de ură care incită la violenţă. În acelaşi timp nu există o reacţie din partea autorităţilor, deşi există o lege cu privire la libera exprimare, care are limitele sale. Problema a fost sesizată de reprezentanţii unor organizaţii ale societăţii civile la un club de presă, transmite Info-Prim Neo. „Nu se face nimic, iar această impunitate duce la perpetuarea acestor discursuri şi la urmări care se pot transforma în crime de ură. De multe ori în mass-media persistă anumite expresii care incită la ură, ceea ce are un impact imens asupra societăţii”, a menţionat Iulia Marcinshi, coordonatorul proiectului „Promovarea politicilor nediscriminatorii în Republica Moldova” a Coaliţiei Nediscriminare. Coordonatorul programului „Lobby şi Advocacy” al Centrul de Informaţii Gender Doc-M , Angela Frolov, a declarat că orice violenţă neapărat începe de la un limbaj de ură. „Din păcate, foarte des acest limbaj de ură este voalat sub corectitudinea politică. Vorbele urâte se spun cu un limbaj foarte frumos şi acesta pare, la prima vedere, pozitiv. Este ceea ce am putut observa în primăvara anului acesta, când persoanele politice vorbeau despre Legea antidiscriminare cu un limbaj s-ar părea foarte pozitiv, dar aveau un alt scop aceste cuvinte”, a subliniat Angela Frolov. Aceasta a mai spus că în Moldova comunitatea LGBT (comunitatea gaylor, lesbienilor, bisexualilor şi persoanelor transgen) este ascunsă pentru că oamenii se tem să vorbească despre orientare lor sexuală. Reprezentantul Ligii Islamice din Republica Moldova, Sergiu Sochircă, a declarat că la ură s-a incitat şi atunci când creştinii au protestat împotriva legalizării Islamului în Republica Moldova. Demonstranţii au venit cu lozinci extremiste, cu un conţinut provocator şi discriminatoriu, incitând la ură şi agresivitate împotriva musulmanilor. „Este un lucru şocant şi absolut incompatibil cu religia creştină. Mitropolitul a spus că înregistrarea Islamului este o înjosire pentru creştinii ortodocşi, jucând pe sentimentul religios al celor care profesează religia ortodoxă. Episcopul Marchel a spus că aceasta este o bombă sub statalitatea ţării noastre şi, dacă nu-i oprim, într-o bună zi fiicele acestui pământ se vor trezi în haremurile musulmane, special invocând careva stereotipuri pentru a mări fobia faţă de Islam, pentru ca oamenii să aibă frică şi să nu se intereseze de Islam”, a menţionat Sergiu Sochircă. Reprezentantul Centrului Naţional al Romilor din Moldova, Diana Bordian, a comunicat că şi romii continuă să fie discriminaţi. Persoane publice, încercând se jignească colegii, utilizează expresii cu o conotaţie negativă care ofensează etnia romilor. Unele instituţii media accentuează dimensiunea etnică, în special în ştirile negative. „Criminalii şi infractorii nu au etnie, ei trebuie pedepsiţi conforma legii”, a notat Diana Bordian. Juristul organizaţiei Amnesty internaţional Moldova, Igor Stoica, a precizat că în Republica Moldova, în aprilie 2010, a fost adoptată o lege cu privire la libertatea de exprimare care corespunde standardelor europene. „Legislaţia noastră tinde spre crearea unui echilibru între garantarea dreptului la libera exprimare şi interzicerea şi sancţionarea discursurilor de ură. În acest moment noi, juriştii, avem un singur instrument pentru protejarea drepturilor oamenilor, şi anume în ordine civilă sau în ordinea Codului Contravenţional. Cu părere de rău, Codul Penal încă nu cunoaştem să fie aplicat în acest domeniu. Eu consider că în viitorul apropiat va fi aplicat şi acest instrument juridic”, a declarat juristul. Clubul de dezbateri „Discursul de ură şi discriminare – pericol social” a fost organizat de către Coaliţia Nediscriminare în cadrul proiectului de promovare a politicilor nediscriminatorii în Republica Moldova, cu susţinerea Civil Rights Defenders şi USAID. Centrul GenderDoc-M şi Centrul Naţional al Romilor din Moldova sunt membri ai Coaliţiei Nediscriminare.