logo

Discurs rostit în cadrul conferinței de presă din data de 07.09.2021 cu genericul ”Incompetența criminală a conducerii Serviciului de Informații și Securitate și consecințele dezastruoase pentru securitatea statului?”


https://www.ipn.md/ro/discurs-rostit-in-cadrul-conferintei-de-presa-din-data-7542_1084214.html

Mă numesc Alexei Serebreanschi, sunt colonel în rezervă SIS, am activat în cadrul Serviciului de Informații și Securitate 19 ani, ultima funcție deținută a fost șef al spionajului extern.

La data de 26 iunie 2019, peste cîteva ore după ce Igor Dodon l-a prezentat colectivului de ofițeri pe Alexandr Esaulenco în calitate de nou director SIS, Esaulenco fără nici un motiv și temei legal, într-o manieră abuzivă a dispus eliberarea mea imediată din funcție și a altor ofițeri de rang înalt din cadrul spionajului extern – declarând că ”așa vreau eu...”, ”de azi în SIS eu decid...”.

Drept protest față de decizia ilegală a lui Esaulenco în aceiași zi, am depus demisia de onoare și m-am eliberat din cadrul SIS. Apoi, am atacat ordinul directorului SIS în instanța de judecată.

Mai multe detalii în acest sens vă voi oferi pe parcursul conferinței.

Astăzi însă, motivul ieșirii mele în conferința de presă este cu totul altul. Doresc să atrag atenția publicului larg pe incompetența conducerii SIS, care prin acțiunile sale pe parcursul ultimilor ani prezintă unele semne clare de comitere a unor șir de infracțiuni deosebit de grave.

Mă refer la existența suspiciunilor privind abuzul de serviciu și la abuzul de putere, neglijența de serviciu, divulgarea intenționată a informațiilor atribuite la secretul de stat, acoperirea unor crime, imixtiunea în actul justiției și imixtiune în viața politică din Republica Moldova. Consider, că aceste fapte ilegale sunt de interes public și au consecințe dezastruoase pentru statul și securitatea Republicii Moldova, inclusiv pentru dezvoltarea democratică a societății.

Din start, doresc să subliniez, că în conferința de presă nu voi divulga careva informații atribuite la secretul de stat, mă voi referi doar la informațiile publice și la acțiunile ilegale a conducerii SIS. Or, potrivit Legii privind secretul de stat, nu pot fi secretizate informațiile ce reprezintă crimă și informațiile de interes public.

Așa dar, pe parcursul la 2 ani, pe un șir de telegram canale create și gestionate de SIS sunt publicate intenționat informații secrete și strict secrete care se află la o evidență strictă în cadrul Serviciului.

De exemplu, pe telegram canalul ”Nevelehov”, creat și gestionat de ofițerul SIS Evghenii Kuzmin, care este și consilier al șefului ”MoldovaGaz” Vadim Ceban, sunt publicate informații secrete ce țin de identitatea ofițerilor SIS, operațiuni secrete și alte date restricționate. Concomitent, pe aceste resurse de telegram a fost inițiat un val masiv de denigrare publică a mea personală, a foștilor și actualilor ofițeri SIS, precum și denigrați politicieni care au fost în opoziție pînă în iulie 2021 și alte persoane publice incomode. 

Este foarte ciudat, de mai mult timp în mass media se vehiculează că Evghenii Kuzmin este ofițer SIS și că acesta este implicat în acțiuni ilegale, - dar pe șeful MoldovaGaz acest lucru nu-l deranjează, continuă să-l mențină pe Kuzmin în funcția de consilier.

În acest sens, apare întrebarea firească – de ce tace și conducerea SIS? Referitor la crimele date, în nenumărate rînduri eu personal am sesizat oficial și cu lux de amănunte SIS, iar actuala conducere a Serviciului pînă în prezent nu întreprinde nimic. De ce? Sau poate însuși conducerea SIS este implicată în aceste crime?

Așa cum am menționat mai sus, urmare deciziei ilegale de a mă scoate din funcție, am atacat ordinul directorului SIS în instanța de judecată. Pe mai multe căi mi-a fost transmisă informația că Esaulenco și Gumeniuc au declarat că ”atîta timp cît vor fi în funcții - Serebreanschi și mulți alți ofițeri SIS nu vor câștiga nici un proces de judecată”. Se presupune că conducerea SIS influențează judecătorii, fiind aduse argumente că ”Serebreanschi și alți ofițeri incomozi sunt pe lista neagră a lui Dodon”. Înțeleg perfect frica conducerii Serviciului, în cazul în care ei vor pierde judecata, Esaulenco va fi atras la răspundere pentru abuz de putere și neglijență de serviciu. Și așa va fi!

Este foarte îngrijorător, dar cererea mea de chemare în judecată de 2 ani nu este examinată de instanță. Subliniez – o simplă cerere pe un litigiu de muncă cu SIS – 2 ani nu este examinată. Dar, în această perioadă la solicitarea SIS judecătorul Victor Sîrbu, din cadrul Judecătoriei Rîșcani, de 2 ori mi-a scos cererea de pe rol, iar Curtea de Apel Chișinău a anulat deciziile respective, drept decizii ilegale.

La fel este foarte alarmant că pe același caz absolut identic de litigiu de muncă, chiar pe aceleași documente și acte publice emise de SIS, completul de judecători de la Curtea de Apel Chișinău condus de Ecaterina Palanciuc, mie îmi dă câștig de cauză, iar fostului meu adjunct peste o lună îi scoate definitiv cererea de pe rol. Repet, exact pe același caz identic, aceleași acte publice – 2 decizii diametral opuse a Curții de Apel Chișinău. Astăzi toate demersurile respective deja sunt transmise la CEDO.

La fel, am fost informat că mai mulți ofițeri SIS incomozi lui Esaulenco care au atacat deciziile ilegale ale directorului SIS în instanța de judecată – în special la Judecătoria Rîșcani, de către judecătorii în materie de contencios administrativ Olesea ȚURCAN și Alexei PANIȘ sunt scoase abuziv toate cererile de pe rol. Repet – la toți ofițerii sunt scoase cererile de pe rol – astfel fiind îngrădit dreptul lor constituțional la justiție.

Apare întrebarea firească: Oare SIS într-adevăr influențează judecătorii de la Judecătoria Rîșcani? Poate judecătorii respectivi sunt vulnerabili în fața SIS sau poate sunt obligați de frică sau din alte considerente să execute rugămintea ilegală parvenită de la conducerea SIS?  Întrebări la care nu avem răspunsuri.

Vă dați seama, un serviciu special este împotmolit în zeci de procese de judecată cu proprii ofițeri! Asta este rezultatul conducerii lui Esaulenco!

Un alt aspect care doresc să-l abordez în Conferința de presă este, că în această perioadă, m-am adresat și am sesizat de mai multe ori Procuratura Generală referitor la divulgarea informațiilor secrete pe telegram canale și în mass media națională despre operațiunea SIS în Afganistan, precum și despre divulgarea identității ofițerilor implicați și divulgarea detaliilor operațiunii. Declar că printre persoanele care publică aceste informații strict secrete este ofițerul Evghenii Kuzmin, care acționează nemijlocit sub patronajul unor actuali șefi de direcții generale SIS, numele cărora nu le pot pronunța public, inclusiv primind indicații directe și de coordonare de la  Artur Gumeniuc, fostul adjunct a lui Esaulenco.

O întrebare! Este oare adevărat că la câteva săptămâni după plecarea mea din SIS, Gumeniuc a primit acces la informațiile secrete din subdiviziunea de spionaj extern și aceste informații secrete sunt publicate pe telegram canale de Kuzmin? Și de ce aceasta nu-l deranjează pe Esaulenco?

Apar și alte întrebări: De ce pînă în prezent tace SIS și Esaulenco? Cine și cu ce scop a acordat acces lui Gumeniuc la astfel de date de strictă evidență? Cum aceste informații strict secrete apar pe Telegram canale? Care este interesul criminal al acestui grup de ofițeri? Subliniez, în istoria SIS nimeni din ofițerii din zona contrainformativă nu a avut acces la informațiile secrete pe linia spionajului extern. Nimeni și niciodată! De ce Esaulenco imediat după investirea sa în funcție a acordat acces la astfel de date secrete lui Gumeniuc și altor ofițeri? Cu ce scop? De ce anume după ce Esaulenco pune la dispoziția ofițerilor neautorizați informații secrete, acestea apar pe telegram canale?

Oare nu SIS este instituția responsabilă de protecția secretului de stat? Cum e posibil că Esaulenco neglijează scurgerea și divulgarea informațiilor secrete chiar din SIS?

De 2 ani de zile pe aceste Telegram canale zilnic este mediatizat că Serebreanschi a furat 2 milioane și alte aberații de acest gen. Declar cu toată responsabilitatea, că eu și ofițerii spionajului extern am respectat legea cu strictețe. Tot ce a fost făcut pe acest caz a fost în strictă conformitate cu deciziile colective a conducerii supreme a Republicii Moldova și Celula de Criză. Eu și colegii mei nu am gestionat careva bani și nu am avut drept la decizie. Repet, nici un drept la decizie nu am avut!

Autorii acestor crime gestionează acest truc de prost gust pentru denigrarea mea, dar în realitate acest truc este în defavoarea lor. Explic, noi în toată această perioadă am monitorizat, analizat și am depistat toți criminalii din cadrul SIS și am transmis toată informația respectivă la Procuratura Generală. Repet, toată informația despre fiecare individ în parte din SIS, probele respective despre combinații ilegale realizate de grupul Esaulenco-Gumeniuc-Kuzmin și alți șefi de direcții numele cărora azi nu le pot pronunța public - totul este prezentat la Procuratura Generală.

Aceste persoane care sunt azi în funcții înalte în SIS au utilizat aceste metode pe timpul Statului Capturat, anume cînd Esaulenco a fost numit vice-director la SIS, ca apoi după începutul luptei cu Statul Capturat, luptătorul Dodon să-l promoveze pe Esaulenco și acest grup la conducerea SIS, oferindu-le grade de General peste noapte – interesant pentru ce succese remarcabile?

Toate aceste metode au înflorit pe timpul lui Dodon, perioadă cînd SIS cânta în unison cu toate instrumentele propagandistice ale socialiștilor. Ca ulterior, după căderea rușinoasă, dar previzibilă a lui Dodon să auzim de pe la toate colțurile că ”Esaulenco și Gumeniuc sînt oamenii americanilor”. Ca de fapt, să constatăm, că acești indivizi sînt niște escroci infantili – da, subliniez - escroci infantili - care utilizează resursele SIS, pentru a specula cu frica politicienilor de a pierde puterea, inventând permanent sperietori și dușmani imaginari cu care luptă - denigrând oameni care au o altă opinie politică de cît cea pe care o are conducerea politică la diferite etape.

Mi-a fost transmise tot mai multe informații confirmative că la crimele menționate comise de conducerea SIS este direct implicat și factorul politic. Decizia respectivă de scoatere a mea din funcție în vara anului 2019 a fost una politică și a fost luată imediat de Esaulenco la indicația personală a lui Dodon, pe motiv că direcția de spionaj extern pe care am condus-o, deținea informații referitor la activitățile ilegale a lui Dodon peste hotare. Mai mult ca atît, subdiviziunea de spionaj extern dispunea și de date confirmative privind implicarea ilegală a lui Dodon în eliberarea cetățenilor R.Moldova deținuți în calitate de ostatici în Afganistan.

Subliniez, că implicarea ilegală și neglijarea coordonării acțiunilor lui Dodon cu Celula de Criză și SIS pe cazul Afganitan, pe lîngă faptul blocării și tergiversării eliberării cetățenilor Moldovei, a pus în pericol real viața ostaticilor și viața ofițerilor SIS, care erau implicați și activau la acel moment în țări de risc. Repet, implicarea lui Dodon pe caz a pus în pericol real viața la mai multe persoane, doar pentru ași face un simplu PR politic, în ajun de alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Este strigător la cer, că în cadrul întrevederii cu Secretarul Consiliului Suprem de Securitate din noiembrie 2019, la acel moment Victor Gaiciuc, apropo - întîlnire solicitată de mine personal pentru a avertiza președinția despre ilegalitățile pe care le comite Esaulenco –  mi-a devenit cunoscut, chiar de la Gaiciuc despre interesul lui Dodon și companiei ”Valan” în obținerea unor beneficii financiare personale, urmare cazului Afganistan. Societatea cunoaște și este mediatizat în presă că Dodon-Gaiciuc-conducerea ”Valan” au aceleași interese, au legături de afinitate între ei, relații de afaceri, precum și se susțin reciproc. În cadrul acelei întîlniri din 2019, Gaiciuc mi-a promis chiar cea mai mare distincție de stat ”Ordinul Republicii”, doar pentru a soluționa unele aspecte financiare în interesul Valan și a lui Dodon, implicit și a lui Gaiciuc.

Referitor la cazul dat, solicit public Procuraturii Generale să se autosesizeze și să inițieze un proces penal pentru a verifica multilateral problema implicării lui Dodon pe cazul Afganistan, și în special neglijarea coordonării acțiunilor lui Dodon cu Celula de Criză și SIS, precum și interesele financiare urmare cazului dat. Oare nu aceasta este motivul real de ce cu o așa insistență infantilă SIS încearcă a pune accentul de la Dodon pe Serebreanschi? Oare nu acesta este motivul real de ce SIS distorsionează accentul pe Serebreanschi? Doar e știut că la acel moment conducerea supremă a statului Prim-ministru, Președintele Parlamentului și Celula de Criză din care făceau parte absolut toți demnitarii de rang înalt - luau decizii, iar SIS executa? Oare nu a fost așa?

E clar că aa acel moment nu cunoșteam despre relațiile atît de strânse dintre Esaulenco și Dodon, eu încercam să sesizez președinția despre ilegalitățile lui Esaulenco, iar Dodon îl proteja pe Esaulenco, Gumeniuc și alți generali de teapa lor. Toate eforturile mele erau în zadar...

Un alt aspect, care doresc să-l abordez este:

În ultimii doi ani am observat metodele SIS utilizate și de către unii jurnaliști cu scop de a influenta opinia publică. Cu toate că astăzi eu sînt un simplu cetățean, însă de cînd am plecat din SIS - eu nu mi-am pierdut calitățile de specialist în materie de securitate și perfect înțeleg cum SIS utilizează jurnaliștii pentru influențarea opiniei publice în interesul lui Dodon.

De exemplu, în campania electorală pentru alegerea președintelui R. Moldova din toamna anului 2020, SIS a lansat informații false despre actualul Vice-prim ministru pentru reintegrare Vladislav Kulminski, precum că acesta este agent al serviciilor speciale din Tiraspol și că este infiltrat în mediul diplomatic european de la Chișinău pentru a culege informații și a realiza măsuri de influență în interesul Transnistriei.

SIS prin intermediul lui Kuzmin – repet încă o dată, ofițer SIS și consilier al președintelui MoldovaGaz, a lansat aceste informații false cu scop de a influenta opinia publică în interesul politic a lui Dodon, în timpul campaniei electorale, lansând ideea falsă precum că în mediul cel mai apropiat al principalului candidat de opoziție la funcția de președinte, cu cele mai mari șanse de a învinge - Maia Sandu, chipurile este infiltrat un agent al serviciilor speciale din Tiraspol.

Imediat am sesizat SIS referitor la acțiunile ilegale în cauză, cu prezentarea probelor ce ține de ofițerul SIS care a lansat aceste falsuri la adresa lui Kulminschi, la care am primit un răspuns evaziv – semnat de șeful aparatului directorului Serviciului, precum că SIS nu cunoaște despre aceste acțiuni și este în indisponibilitatea de a identifica autorul crimei.

În acest sens, am o întrebare către Esaulenco, aveți toată informația, toate probele și toate instrumentele legale. Nu ați făcut nimic. Cum de înțeles? Nu puteți sau nu doriți? Sau îi protejați pe autorii crimei?

Atunci, cum SIS depistează teroriști în cazul în care aceștia vor lansa pe Tg canale mesaje cu intenția de a comite careva atentate teroriste pe teritoriul Republicii Moldova? Cum? La fel veți raporta conducerii țării că SIS nu poate, nu cunoaște sau nu vrea...??? Tot vă veți eschiva de la investigații? Veți prezenta răspunsuri evazive? Sau veți proteja teroriștii la fel cum protejați pe criminalii din SIS și veți da vina pe inamicii voștri politici și ofițerii SIS incomozi, la fel cum o faceți de mulți ani?

Mă adresez către domnul Kulminski, Stimate Domnule vice-prim ministru, Dumnevoastră oare nu sunteți deranjat că SIS scrie despre Dvs aceste porcării și Esaulenco nu poartă nici o răspundere pentru asta? Dumnevoastră considerați că este posibil de reintegrat țara cu un așa SIS în frunte cu Esaulenco, care se comportă criminal? Solicit și reacția Dvs la acest subiect.  

Încă o dată declar public, că SIS stă în spatele creării, gestionării și publicării informațiilor denigratoare și false pe telegram canale la adresa politicienilor.

Da, noi am auzit că recent Kuzmin ar fi fost fugărit din SIS, din cauza publicațiilor audio publice în care Kuzmin personal recunoaște că are ”limbă lungă” și povestește persoanelor din afara SIS secrete de stat. Kuzmin este atît de prost, că filmează și plasează pe telegram canalele SIS, video în apropierea casei, chiar pe fonul peretelui casei sale din Costiujeni, în care locuiește cu mama sa, colaboratoare a televiziunii naționale.

El este atît de prost, că se lasă fotografiat, în timp ce filmează, iar vocea lui renumită povestind secrete din SIS a fost de mai multe ori publicată de persoane publice.

Cu toate că Esaulenco pentru a se proteja personal, l-a concediat în mod intenționat pe Kuzmin din SIS, l-a păstrat la o funcție înaltă în cadrul MoldovaGaz. Kuzmin pînă în prezent menține relația cu SIS, cu Gumeniuc, cu ultimul fin de cununie al acestuia care este și el ofițer SIS și care i-a fost șef lui Kuzmin, și alte persoane de conducere din cadrul subdiviziunii în care a activat. Apare întrebarea, dl Esaulenco cum aceasta este posibil? Cum aceasta de înțeles? Cu ce vă ocupați voi acolo în SIS? În ce relații Dvs sunteți cu gruparea Gumeniuc?

Repet,  sub conducerea lui Esaulenco și Gumeniuc, SIS a creat o rețea de Telegram canale și site-uri web de știri anonime cu scop de lansare și răspîndire a știrilor false despre politicienii care erau incomozi lui Dodon, deputați de opoziție, reprezentanți ai autorităților publice locale care reprezintă partide de opoziție, diplomați europeni, inclusiv și reprezentanți ai minorităților etnice naționale. Aceste crime se datează cu anul 2018, din data ce Esaulenco a fost numit director adjunct SIS la propunerea lui Dodon.

La fel este foarte dubios că toate tg canalele create și gestionate de SIS acționează în unison cu resursele media a lui Dodon, printre care se vehiculează public și în presă numele coordonatorilor: Oleg Cristal, Igor Volnițchi, Yan Lisnevschi  – având aceeași retorică defăimătoare, fiind repostate aceleași mesaje între ele, lansate știri false și minciuni la adresa politicienilor.

Dl Esaulenco, ne puteți explica, SIS este instituția responsabilă de combaterea sau de fabricarea și răspîndirea știrilor false?

În perioada ultimilor 2 ani despre crimele ce se produc în SIS am sesizat oficial și în nenumărate rînduri: președintele Comisiei Parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică (la acel moment Chiril Moțpan; Alexandru Jizdan și Sergiu Sîrbu), Secretarul Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova (la acel moment Victor Gaiciuc), am sesizat în multiple rânduri Serviciul de Informații și Securitate și Colegiul SIS, Procuratura generală, Guvernul, dar cu părere de rău, fără nici un rezultat – absolut toate instituțiile au evitat să se implice pentru a stopa fărădelegile lui Esaulenco și Gumeniuc.

În perioada iunie 2020 - prezent, subsemnatul a depus în adresa Procuraturii generale mai multe plîngeri, sesizări, informări, cereri și demersuri, prezintând lista martorilor, probe directe și indirecte despre comiterea unor crime deosebit de grave de către un grup de ofițeri SIS, inclusiv de către directorul Serviciului Alexandr Esaulenco. Pe baza informațiilor prezentate de subsemnat, la 24 iulie 2020, Procuratura generală a pornit urmărirea penală pe faptele comiterii infracțiunii prevăzute în Codul Penal divulgarea secretului de stat – procuror Alexandru Lozan.

Pe lîngă faptul divulgării secretului de stat, procurorului i-au fost prezentate informații referitor la implicarea ilegală a SIS sub conducerea lui Esaulenco și Gumeniuc, în campania electorală din toamna anului 2020, pentru alegerea Președintelui Republicii Moldova, despre denigrarea premeditată de către SIS a concurenților electorali de opoziție la funcția de președinte a țării. Au fost prezentate date și probe de implicare activă a SIS prin intermediul Telegram canalelor pe parcursul întregii perioade a campaniei electorale, atît în ziua tăcerii, cît și în ziua scrutinului din 1 și 15 noiembrie 2020, inclusiv implicarea ilegală a SIS și în scrutinul pentru alegerile parlamentare din 2021.

Cu părere de rău, procurorul pe caz Alexandru Lozan sau din necunoașterea specificului respectiv sau din alte considerente nu prea progresează în acumularea probelor în cadrul urmăririi penale. De la începerea urmăririi penale a trecut mai bine de un an, iar crimele respective continuă pînă în prezent.

Concomitent, Esaulenco și Gumeniuc, pentru a mă demoraliza și a mă determina să mă opresc de la demascarea crimelor SIS, a inițiat un amplu proces infantil de denigrare a mea și a membrilor familiei mele, prin plasarea pe tg canalele create de SIS a diferitor mesaje de doi bani și murdărie. Concomitent, SIS a inițiat presiuni ilegale asupra procurorilor pentru ai determina să-mi deschidă dosare penale pe diferite cazuri legate de activitatea mea anterioară în cadrul SIS.

Declar public și cu toată responsabilitatea, nu am încalcat niciodată legea și nu am schelete în dulap, am verticalitate, curaj și descernămînt. Voi lupta pînă la capăt!

Reiterez, în toată această perioadă de 2 ani, SIS gestionează un truc infantil pentru denigrarea mea și altor ofițeri incomozi, dar în realitate aceasta este în defavoarea lor. Noi în toată această perioadă am depistat și am demascat mai mulți criminali din cadrul SIS, forma și metoda lor de operare, persoanele implicate din cadrul și din afara SIS, din mediul jurnaliștilor, formatorilor de opinie, activiștilor civici, politicieni, absolut tot. Și totul este transmis la Procuratură.

Acești indivizi de mai mult de 15 ani se ocupă cu astfel de activități ilegale. Inventează dușmani și luptă cu ei. Nimeni și niciodată nu s-a ocupat serios de capul acestor indivizi și nimeni niciodată nu a întrat în esența activității direcției în care a activat Gumeniuc și direcției lui Esaulenco. În acest sens, apreciem curajul și decizia recentă a Președintelui Republicii Moldova Maia Sandu de al schimba pe șeful subdiviziunii respective din SIS, direcție care este considerată ca cea mai odioasă subdiviziune a SIS, care s-a ocupat cu aceste tipuri de fărădelegi de-a lungul anilor.

Astăzi pot să declar public, că în cadrul SIS s-a format un grup de persoane în frunte cu Esaulenco și Gumeniuc, care planifică, organizează și realizează premeditat infracțiuni deosebit de grave. În Codul Penal astfel de persoane cad sub incidența articolului  ”Grup organizat criminal”.

Trebuie de remarcat, că este o premieră în istoria Republicii Moldova cînd SIS - prin lege este obligat să asigure securitatea națională a Republicii Moldova, - dar de facto conducerea SIS și ofițeri de rang înalt din cadrul Serviciului sunt implicați în comiterea crimelor și încălcarea legii. Astfel, sub conducerea incompetentă și criminală a lui Esaulenco -  SIS a devenit un element de insecuritate și risc pentru Republica Moldova și cetățenii ei.

În temeiul celor menționate, și luînd în considerație faptul că sunt aduse acuzații grave conducerii SIS și există probe în acest sens, mă adresez public Procuraturii Generale și în special Procurorului General al Republicii Moldova, dlui Alexandr Stoianoglo pentru:

  1. Sesizarea asupra faptelor de crimă declarate de mine în conferința de presă.
  2. Inițierea verificării activității SIS pe faptele de crimă descrise în temeiul art. 20 și 21 din Legea SIS privind controlul procuraturii a activității SIS.
  3. Verificarea și constatarea prin prisma Cod Penal art. ”abuz” și ”neglijența de serviciu” a acțiunilor și inacțiunilor directorului SIS, Alexandr Esaulenco.
  4. Urgentarea demarării urmăririi penale deschise la 24.07.20 de către procurorul Alexandru Lozan pe divulgarea informațiilor secrete din cadrul SIS.
  5. Constatarea faptului că informațiile publicate pe tg canale pe cazul Afganistan, în special legate de identitatea ofițerilor și detaliile operațiunii - reprezintă informații atribuite la secretul de stat - parafa strict secret.
  6. Aprecierea juridică prin prisma Codului Penal a acțiunilor grupului de ofițeri SIS bănuiți în comiterea crimelor descrise mai sus.
  7. Inițierea unui proces penal pentru verificarea și constatarea faptului implicării ilegale, în special ce ține neglijență, abuz și punerea în pericol a vieții omului pe cazul Afganistan a fostului președinte al R.Moldova Igor Dodon și interesul financiar al lui Dodon, Gaiciuc și Compania VALAN pe acest caz.
  8. Luînd în considerație faptul că problema descrisă vizează ofițeri de rang înalt din cadrul SIS, inclusiv conducerea SIS care poate influența martori și distruge probe, Rog problemele descrise să fie ținute la controlul personal de către Procurorul General al Republicii Moldova.
  9. Rog respectuos audiența mea personală la Procurorul General Alexandr Stoianoglo, pentru ai relata numele persoanelor din SIS care de mai mulți ani au manifestat interes criminal, pentru a afla numele surselor din cadrul spionajului extern, numele ofițerilor sub acoperire adîncă și dosarele secrete – de strictă evidență. De asemenea, voi relata Procurorului General despre întrebările care mi-au fost puse de către direcția securitate internă SIS la concedierea mea din Serviciului, despre așa numita operațiune secretă de influență a mediului electronic Velehov-Nevelehov, la indicația cui, precum și datele secrete care au fost publicate pe telegram canale de către Kuzmin la indicația lui Esaulenco și Gumeniuc.

De asemenea, voi furniza numele ofițerului SIS care a fost concediat ilegal din SIS și acțiunile ilegale de abuz și șantaj în raport cu acesta, doar din cauza că a creat un simplu cont pe Facebook cu numele  Kuzmin, iar ofițerul Kuzmin creînd profiluri false cu numele diferitor conducători din cadrul SIS și divulgînd informații secrete și răspîndind informații false la adresa politicienilor, deține în continuare bine-mersi funcția de consilier al șefului MoldovaGaz.

Dle Vadim Ceban, pe Dvs personal nu vă interesează cu ce se ocupă consilierul Dvs în timpul orelor de muncă? Oare în obligațiunile funcționale a lui Kuzmin întră denigrarea politicienilor și publicarea aiurelilor pe tg canalul ”Утечка Газа”, Nevelehov, Velehov și altele?  Pentru asta MoldovaGaz îi achită salariu?

La final, doresc să mă adresez și ofițerilor SIS.

Înțeleg că toți ofițerii SIS acum stau conectați la Internet și privesc on-line Conferința mea de Presă.


Dragi colegi, nimeni mai bine ca Dvs nu cunoaște ce reprezintă în realitate acest Esaulenco, Gumeniuc și anturajul lor toxic. Sunt convins că Voi perfect realizați ce se întâmplă astăzi în Serviciu, și cum această instituție importantă din stat a fost distrusă și a degradat sub conducerea incompetentă și criminală a tandemului Esaulenco - Gumeniuc.

Cunoașteți perfect că, cu părere de rău, SIS a ajuns la nivelul unui SRL, luat în derîdere în societate, iar Esaulenco este cel mai incompetent director din toți cei 30 de ani. El va rămîne în istoria SIS o filă neagră și o rușine instituțională.

Eu vă cunosc personal pe majoritatea din voi, am lucrat cot la cot. Sunteți ofițeri adevărați. Voi ați jurat Credință Patriei. Astăzi a venit timpul să demonstrați că într-adevăr sunteți ofițeri ai unui serviciu special, aveți curaj, demnitate și nu permiteți acestor mizerii și frustați să-și bată joc de voi, de SIS și de Statul nostru Republica Moldova.

Vă îndemn pe toți să manifestați curaj și să informați Președintele Republicii Moldova, Parlamentul Republicii Moldova, Comisia pentru Securitate națională, apărare și ordine publică, inclusiv Procuratura Generală pentru a înțelege mai bine și a lua decizii hotărîte în timp restrîns  urmare ilegalităților și abuzurilor ce au loc în cadrul SIS.

În ultimii ani Serviciul special moldovenesc a degradat și s-a transformat în SRL cu denumirea ”Esaulenco-Gumeniuc”, fiind împânzit de fini, nânași și cumătri - rețea de rubedenie de-a lui Gumeniuc, pe care nici singur Esaulenco nu o mai înțelege.  

Pe 9 septembrie, Serviciul de informații și Securitate aniversează 30 de ani de la creare. Azi a venit timpul de a spune un ferm NU crimelor și ilegalităților care se petrec în SIS sub conducerea lui Esaulenco. Acești indivizi nu au dreptul moral să fie parte a unei organizații cu tradiții și de elită cum este SIS.

Dezvoltarea Statului Republica Moldova începe de la consolidarea unui serviciu special modern, în primul rînd care respectă legea, își respectă proprii angajați, tradițiile și valorile instituționale și asigură pro-activ securitatea națională a țării.

Vă doresc succes la toți și Vă mulțumesc pentru atenție.

_______

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.