logo

Discriminarea clară a unor candidați demonstrează cât de mare este miza alegerilor, opinie


https://www.ipn.md/ro/discriminarea-clara-a-unor-candidati-demonstreaza-cat-de-mare-8008_1077000.html

Faptul că unele portaluri, discriminează foarte clar unii candidați și unele candidate în această campanie electorală demonstrează o dată în plus cât de mare este miza acestor alegeri, pe de o parte. Pe de altă parte, demonstrează felul în care partidele politice și candidații utilizează portalurile la greu pentru a discredita oponenții politici din această campanie. Declarațiile în acest sens au fost făcute de autorii celui de-al treilea raport de monitorizare a presei online în perioada și campania electorală pentru alegerile prezidențiale, realizat de Asociației Presei Independente în cadrul Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte.

Într-o conferință de presă la IPN, directorul executiv al API, Petru Macovei, a menționat că și în perioadele precedente au existat etichetări și calificative, dar acum lucrurile s-au agravat. Cu cât sunt mai aproape alegerile, vor exista și mai multe situații de acest gen. „Aceasta chiar dacă, vreau să reamintesc, a existat și un apel semnat de organizațiile societății civile către candidați, să evite discursul de ură. Există și Codul, pe care l-au semnat unii dintre candidați”, a notat Petru Macovei.

Raportul de monitorizare a fost realizat în perioada 11-17 octombrie. Materiale pe teme politice sau electorale, publicate de cele 12 portaluri monitorizate, au o singură sursă de informare. Redacțiile publică articole dezechilibrate, fără replica celor acuzați. Candidații sunt prezentați selectiv, iar frecvența și contextul aparițiilor acestora indică asupra caracterului părtinitor al celor mai multe materiale analizate. Unele portaluri sunt portavoce a candidatului Igor Dodon și chiar fac agitație electorală indirectă și directă pentru acesta.

Petru Macovei a mai spus că materialele publicate de toate cele 12 instituții media monitorizate au fost puternic disproporționate din punct de vedere al genului, în favoarea bărbaților. Petru Macovei spune că nu este vorba despre o lipsă de femei, ci de lipsă de dexteritate și profesionalism în jurnalism. Și aceasta pentru că întotdeauna un material jurnalistic poate fi echilibrat prin consultarea unei surse, a doua sau a treia, care să fie de genul feminin, dacă protagonistul sau sursa principala este bărbat.

„Totodată, nu aș pune întreaga vină pe colegii din media, pentru că societatea noastră în general este una marcată foarte clar de o tendință de a promova în special bărbații în politică. Iar media este reflecția societății până la urmă. Dar insist că jurnaliștii pot echilibra oricând materialele masculinizate”, a conchis directorul API.